Cineva şi-a propus să îmbolnăvească omenirea, şi a reuşit. Din păcate, nici pe noi nu ne-a ocolit voinţa globală de a stăpâni prin disfuncţii la toate nivelurile. Pe scurt, de când s-au abătut asupra planetei criza economică şi cea financiară, trăim, la rându-ne, într-o perpetuă înviorare a tuturor tipurilor de criză, pe care, parcă, le-am "cultivat" şi "întreţinut" cu o răbdare demnă de fapte glorioase… Şi când ne gândim că o boală îndelungată sapă adânc… Degeaba ne tot mirăm, de când maladia ne-a dat un ghiont în coaste, cum de nu s-a găsit un antidot, de mai bine de trei ani…

Cert este că Puterea nu are ce face: s-a obişnuit atât de mult cu suferinţa, încât a început să se simtă bine în pielea pacientului fără perspective… Numai aşa, târându-se în cârje sau zăcând, sine die, pe un pat de spital părăsit, îşi poate justifica neputinţa în faţa naţiunii mirate şi flămânde.

Se mai ştie un lucru: orice criză, indiferent unde acţionează şi în ce domeniu debutează, vine dintr-o tulburare. În primul rând, la "etajul" superior, cel al conştiinţei individuale. Şi uite aşa, de la un ins la altul, de la o conştiinţă care-şi înstrăinează intuiţia despre propria existenţă şi despre lucrurile din jurul său, la altă conştiinţă invitată să ia parte la acelaşi joc al pierderii de sine, se alege praful de o comunitate, de o ţară, de un continent, de tot mapamondul…

Dar pe noi ne afectează profund criza noastră de acasă - mult mai dură şi mai condamnabilă comparativ cu tipurile similare, din unele ţări învecinate, unde fac mai puţine ravagii. La noi, totul şi toate dobândesc dimensiuni incredibile şi configuraţii ieşite din comun. Pentru că nicăieri în lume oamenii Puterii nu sunt atât de grav afectaţi de "gărgăunii" setei de măreţie, de lăcomie şi hoţie, ca unii dintre ai noştri. Cele şapte păcate capitale despre care vorbeşte Biblia - mândria, zgârcenia, necură