Oferta publică secundară de vânzare a 9,84% din acţiunile SC OMV Petrom SA, efectuată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin OPSPI, a eşuat, întrucât subscripţiile înregistrate au fost sub nivelul de 80%, necesar pentru a închide oferta.
Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat vineri pentru Agenţia NewsIn că oferta publică de vânzare va fi reluată "într-o perioadă mai propice", cel mai probabil în primul trimestru din anul viitor.
"Perioada aceasta a fost destul de dificilă pe plan internaţional. Aţi văzut ce s-a întâmplat săptămâna aceasta în Grecia, Spania, Italia. Noi, împreună cu consultanţii, vom analiza o perioadă propice pentru a relua vânzarea acţiunilor Petrom, care va fi cel mai probabil în trimestrul I al anului viitor. Situaţia nu este urgentă pentru noi, nu ne grăbim să vindem. Am ţinut la preţ. Vom relua procesul, pentru că am pus un preţ minim sub care noi nu vrem să vindem", a declarat vineri ministrul Economiei, Ion Ariton.
Premierul Emil Boc a declarat că România nu este disperată la acest moment pentru a vinde acţiunile listate la Petrom la orice preţ şi în orice condiţii, informează Mediafax.
"Aşteptăm rezultatul comisiei de privatizare, dar România nu este disperată în momentul de faţă să vândă la orice preţ şi oricum. Am stabilit un preţ minim, vedem care este situaţia. Avantajul ţării este însă că nu avem o situaţie disperată astfel încât să vindem la orice preţ şi în orice condiţii", a spus Boc.
Întrebat dacă oferta va fi amânată în cazul în care subscripţia este sub 80%, şeful Guvernului a evitat un răspuns, spunând doar că aşteaptă rezultatul comsiei.
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri anunţă totodată că va continua programul de privatizare a companiilor aflate în subordinea sa prin metode transparente, încurajând creşterea vizibilităţii pieţei bursiere di