Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din Peştera, Valentin Vrabie, despre ambulanţa - donaţie a senatorului Moga „Când ni se va cere să trimitem personal la specializare o vom face"

Publicat in Ziua Constanta, vineri 22 iulie 2011 ·

La finele săptămânii trecute, senatorul PSD, Nicolae Moga, ne-a prezentat cea de-a doua ambulanţă pe care o are pregătită pentru a o preda Primăriei Peştera în cadrul proiectului său „Viaţă înainte de toate". Senatorul ne-a declarat, la acel moment, că va da ambulanţa la momentul când cele două cadre medicale necesare pentru a asigura primul ajutor vor fi terminat perfecţionarea pe care trebuie să o urmeze la Ambulanţa Constanţa. Primarul comunei Peştera, Valentin Vrabie, a precizat că, atunci când i se va spune că trebuie să trimită personal la specializare, o va face negreşit. „Personal avem să trimitem la specializare. Atunci când ni se va cere, vom trimite, numai să ni se spună. Să sperăm că se va şi pune în aplicare proiectul", a adăugat primarul comunei. Ambulanţa care va reveni Primăriei Peştera va asigura asistenţa pe tot traseul de la Deleni la Adamclisi şi zonele limitrofe. Aceasta este o ambulanţă de tip C fără dotări, însă senatorul a comandat şi kit-urile necesare. Primăriile care vor primi aceste ambulanţele trebuie să se ocupe de achiziţionarea trusei medicale necesare. În plus, ambulanţa care va reveni către Peştera are o dotare specială, o priză 220V la care, dacă este necesar, echipele de la ISU Dobrogea sau de la Descarcerare se pot conecta. Următoarele două ambulanţe vor fi predate Primăriei Ostrov şi celei din Chirnogeni. Despre prima ambulanţă care a fost predată primăriei din Ciocârlia şi care nu era folosită, pentru că primarul Traian Dragomir nu se ocupase îndeaproape de această problemă, senatorul Moga ne-a spus că au fost deja trimise la cursuri două asistente. La finele săptămânii trecute, senatorul PSD, Nicolae Moga, ne-a prezentat cea de-a doua ambulanţă pe care o are pregătită pentru a o preda Primăriei Peştera în cadrul proiectului său „Viaţă înainte de toate". Senatorul ne-a declarat, la acel moment, că va da ambulanţa la m

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim ar putea crește de anul viitor. Care sunt condițiile

Adevarul acum 34 minute
Guvernul trebuie să ia o decizie până la finalul anului privind salariul mediu brut. O lege care transpune o directivă a UE obligă la majorări anuale, în funcție de evoluția indicatorilor sociali, economici și financiari.

Ministerul Educației: Nu scad salariile, e un calcul unitar al sporului de suprasolicitare psihică

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Educației răspunde marți unei adrese a federațiilor sindicale, în care se menționează că „se înregistrează o diminuare a salariilor care se cuvin personalului didactic de predare și personalului didactic de conducere, de îndrumare și cont

Tradiții și superstiții de Sfânta Parascheva 2025. Puterea Acatistului pus pe 14 octombrie

Cancan acum 3 ore
Pe 14 octombrie, Iașiul se transformă într-un adevărat centru de pelerinaj, atrăgând credincioși din întreaga țară și chiar din alte state ortodoxe. Este ziua în care se sărbătorește Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ale cărei moașt

Donald Trump a confirmat vizita lui Volodimir Zelenski la Casa Albă

Adevarul acum 4 ore
Donald Trump a confirmat, luni, că îl va primi pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, la sfârşitul acestei săptămâni, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei și al negocierilor privind sprijinul milit

CNA îi cere președintelui Nicușor Dan includerea educației media în Strategia Națională de Securitate

Gandul acum o ora
Consiliul Naţional al Audiovizualului i-a transmis o solicitare oficială preşedintelui României, Nicuşor Dan, prin care cere includerea educaţiei media ca pilon în viitoarea Strategie Naţională de Securitate. CNA, prin solicitarea trimisă președinte

The Cure și twenty one pilots sunt headliners la Electric Castle 2026

HotNews acum 3 ore
Electric Castle anunță artiștii ce sunt cap de afiș pentru vara 2026: twenty one pilots și The Cure sunt confirmați pentru ediția ce va avea loc între 16 și 19 iulie, la Bonțida. Abonamentele sunt disponibile pe electriccastle.ro, la un preț special

Cine este propunea PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova / Viitorul prim ministru vine din mediul privat

HotNews acum 16 minute
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament. Anunțul a fost făc

Iași Zeci de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale la pelerinajul Sfintei Parascheva

Ziua Constanta acum o ora
Douăzeci și șapte de pelerini au avut nevoie de asistență medicală în ultimele 24 de ore la Punctul medical amenajat la Mitropolia din Iași, pe parcursul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, potrivit surselor citate de stiripesurse.ro. În interva

Pompeii, în expoziţie la Muzeul de Artă Timișoara

Timpolis acum o ora
Muzeul de Artă Timişoara. Sursă foto: Art Encounters La finalul lunii noiembrie, Muzeul Naţional de Artă Timișoara va găzdui una dintre cele mai ambițioase expoziții ale anului 2025: Fragilitatea eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi. E

Primăria Capitalei vrea să interzică circulația mașinilor de marfă și de curierat în anumite intervale orare. Ție cum ți se pare acest proiect?

Gandul acum o ora
Primăria Municipiului București a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind reglementarea programului orar de desfășurare a activităților de aprovizionare, de curierat și celor specifice de salubrizare pe teritoriul Municipiului Buc

Vremea

București
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/12°
mie.

7°/12°
joi

8°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/13°
vin.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

5°/13°
mie.

6°/13°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/14°
joi

9°/17°
vin.

9°/15°