Tudor Dinu, Dimitrie Cantemir şi Nicolae Mavrocordat,

rivalităţi politice şi literare la începutul secolului XVIII,

Editura Humanitas, Bucureşti, 2011, 464 p.

Dubla bibliografie a celor doi domnitori, Dimitrie Cantemir şi Nicolae Mavrocordat, apărută de curând la Editura Humanitas, îşi anunţă de la bun început direcţia transdisciplinară. Istoria şi literatura sunt două mize pe care Tudor Dinu le are în vedere pe tot parcursul cărţii.

Aparatul documentar serios este folosit pentru a susţine interpretările literare. Iar analizele sunt, de cele mai multe ori, adecvate. Surprinzătoare este chiar tema proiectului: punerea în oglindă a lui Dimitrie Cantemir şi Nicolae Mavrocordat, din perspectiva importanţei istorice şi – în mod neaşteptat – literare. Pentru primul, nu este tocmai o surpriză, fiind deja canonizat ca unul dintre cei mai importanţi scriitori ai literaturii vechi. Însă cel de-al doilea e cunoscut în mediul specialiştilor ca fiind, cel mult, un cărturar. Întrebarea care se ridică încă de la început este: încearcă istoricul să îl contureze pe Nicolae Mavrocordat ca pe un scriitor comparabil cu Cantemir, având în vedere faptul că cele două personalităţi, cu greutate în peisajul istoric, au de fapt contribuţii complet inegale în cel literar?

Dimitrie Cantemir şi Nicolae Mavrocordat, rivalităţi politice şi literare la începutul secolului XVIII este un studiu care se bucură de mijloacele de expresie plăcute cititorului, fără a se abate de la misiunea documentării temeinice. Formarea politică şi culturală a lui Dimitrie Cantemir, parcursul său în instituţia domniei, şederea la Stambul, rivalităţile politice, toate acestea sunt privite ca fapte de către istoric şi ca surse de către literat. Totodată, Tudor Dinu se adânceşte în sfera formării culturale a lui Cantemir, explicând opera prin influenţele institutorului său Ieremia