Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CONCEDIU DE VEDETĂ Ilie Năstase şi iubita sa Brigitte Sfăt au făcut concedii într-un an cât alţii într-o viaţă. Vezi cum s-au distrat la Paris, pe Coasta de Azur sau Monte Carlo GALERII FOTO

Publicat in Adevarul, vineri 22 iulie 2011 ·

Cuplulul anului din România a reuşit să îşi petreacă atâtea concedii într-un singur an cât reuşesc alte familii într-o viaţă întreagă.

Brigitte Sfăt şi Ilie Năstase au început călătoriile de lux cu Parisul, anul trecut,. Cei doi au petrecut o vacanţă de vis la Paris, unde Ilie Năstase deţine un apartament de lux, şi pe Coasta de Azur. După o scurtă perioadă petrecută la Paris, unde au făcut cumpărături şi s-au întâlnit cu prietenii, cei doi amorezi, însoţiţi şi de alţi câţiva prieteni, au plecat pe Coasta de Azur.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO CU CEI DOI

Călătoria în jurul lumii a continuat la Londra, unde cei doi au participat la lansarea exclusivistă a unui ceas de colecţie. Cei doi au dormit în cel mai luxos hotel din oraş, şi-au făcut cumpărături de mii de euro şi s-au întâlnit cu mai multe personalităţi, printre care Diego Maradona.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO CU CUPLUL ANULUI DIN ROMÂNIA

Cei doi au plecat din Londra la Monte Carlo, unde au participat la nunta regală. Comentatorii care au dat explicații în timpul transmisiei online au caracterizat-o pe prietena lui Năstase ca "șarmantă". Fosta vedetă Playboy a fost îmbrăcată într-o rochie neagră.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO CU BRIGITTE ŞI ILIE LA MONTE CARLO

De la Monte Carlo, cei doi îndrăgostiţi au ajuns la Saint Tropez, unde fostul tenismen s-a întâlnit cu o serie de oameni de afaceri. Cei doi nu s-au sfiit să se plimbe şi în Timişoara. Concediul celor doi s-a încheiat la Marea Neagră, în Mamaia.

VEZI MAI JOS ALTE GALERII FOTO CU CEI DOI:

Galerie foto Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt în Franţa

Galerie foto Brigitte Sfăt în emisiunea Acces Direct

Galerie foto Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt

Galerie foto Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt la plimbare cu masina prin Timişoara

Galerie foto

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial: Românii vor putea călători în SUA fără viză. Când se va întâmpla

Wall-Street.ro acum 54 minute
Românii care vor să călătorească în SUA o pot face, începând cu 2025, fără viză, întrucât țara noastră a îndeplinit criteriul pentru calificarea în Programul Visa Waiver. Anunțul vine de la ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. „Proces

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum o ora
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Salariul minim brut pe economie crește la 4.050 de lei. Anunțul Guvernului

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, 27 noiembrie, că Guvernul majorează în şedinţă salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. ”Majorăm astăzi salariul de bază minim brut pe ţară garantat

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută

News.ro acum 45 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Trei persoane au fost arestate după ce au încercat să ascundă droguri în ghiozdanul unei fetițe în vârstă de opt ani

Adevarul acum 49 minute
Doi bărbaţi şi o femeie au fost arestaţi după ce au fost prinşi în trafic cu droguri, în Sectorul 1 al Capitalei. Ei au încercat să ascundă marfa, pe 19 noiembrie, în ghiozdanul unui copil de opt ani, care se afla cu ei în maşină.

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum 52 minute
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum 40 minute
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

CNAIR: Au fost deschise încă două spaţii de servicii pe A1, la Miercurea Sibiului

News.ro acum o ora
Alte două spaţii de servicii - cu locuri de parcare, staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, staţii de carburanţi, magazine şi toalete - au fost deschise pe autostrada A1, tronsonul Orăştie-Sibiu, în zona localităţii Miercurea Sibiului, a

Președintele Ungariei vine la Timișoara la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Adevarul acum o ora
Tamás Sulyok, președintele Ungariei, va veni, în decembrie, în România cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara. Acesta va lua parte, între 13-15 decembrie, la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989.

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°