Giovanna Lomazzi a fost, mult timp, prietena și asistenta Mariei Callas, i-a fost aproape, a cunoscut și a trăit împreună cu ea euforia consacrării supreme în lumina reflectoarelor, dar și momentele de slăbiciune și disperare din culisele vieții de fiecare zi. Am profitat de întîlnirea cu dna Lomazzi – astăzi, un om de teatru puternic implicat în organizarea vieții muzicale italiene – pentru a descoperi, din sursă credibilă, detalii puțin cunoscute ale vieții și ale carierei Mariei Callas. Unde, cînd și cum ați cunoscut-o pe Maria Callas? Sînt din Milano și, ca orice milanez, iubesc Opera La Scala. Într-o seară ploioasă din anul 1953, după un spectacol cu Gioconda de Ponchielli, luam cina cu părinții mei. Tatăl meu era prieten bun cu soțul Mariei Callas, Giovanni Battista Meneghini. În acel restaurant de lîngă Opera La Scala, faimos în anii ’50 – din păcate, acum el nu mai există –, intră la un moment dat Callas, împreună cu Meneghini. Bărbații s-au recunoscut, s-au salutat și, desigur, i-am fost prezentată Mariei. Era o artistă care tocmai reușise pe scenă un rol greu, dar minunat și avusese un mare succes, dar era o femeie grasă, urîtă și, mai ales, cu totul lipsită de eleganță. Era și foarte prost îmbrăcată, așa cum se îmbrăcau de obicei cîntărețele de operă. Avea părul vopsit în roșu, pe cap avea o pălăriuță verde, purta bijuterii braziliene pentru că tocmai se întorsese din această țară… În concluzie, arăta groaznic ! După această seară, am întîlnit-o deseori, la operă sau în particular și… după un an, am remarcat profunda transformare. Această doamnă urîtă, grasă și cu totul neelegantă a devenit o femeie de o frumusețe orbitoare, elegantă, plină de grație… O transformare uluitoare. Ne-am împrietenit apoi, aveam cunoștințe comune, pasiuni comune, prieteni comuni. Am început să îi fiu alături din ce în ce mai des, o însoțeam chiar și în turneele în străin