Luxemburghezul Andy Schleck (Leopard) este noul purtător al tricoului galben la Turul Franţei, după etapa a 19-a, câştigată, vineri, la Alpe d'Huez, de francezul Pierre Rolland (Europcar). Acesta a fost urmat de spaniolii Samuel Sanchez şi Alberto Contador.
Schleck l-a "detronat" pe francezul Thomas Voeckler (Europcar), purtător al tricoului galben până vineri şi are mari şanse de a se încorona campion al Turului. Belgianul are un avans de 58 de secunde în clasamentul general în faţa lui Cadel Evans, care mai are o ultimă şansă de a da peste cap ierarhia actuală, mâine, în contratimpul individual.
Triplul campion Alberto Contador a încercat, cu un ultim efort suprem, să revină în fruntea ierarhiei şi a atacat pe legendara căţărare de categorie specială de la Alpe D'Huez. Cu zece kilometri înainte de final, spaniolul avea 32 de secunde în faţa grupului care îi conţinea pe Andy Schleck şi Cadel Evans. Avansul campionului a crescut la 1 minut şi 42 de secunde faţă de grupul lui Evans şi la 2 minute şi 47 de secunde faţă de grupul condus de deţinătorul tricoului galben, francezul Thomas Voeckler. A fost însă tot ce a putut da Contador, care a avut şi o altercaţie cu un spectator care a alerga în paralel cu el cu o mare seringă în mână.
Pierre Rolland şi Samuel Sanchez s-au apropiat de Contador la 17 secunde cu 3,5 kilometri înainte de final, în timp ce grupul lui Schleck şi Evans era la 47 de secunde în spate. Tras pe căţărare de Sanchez, Rolland a atacat decisiv pe finalul etapei şi s-a desprins cu un kilometru şi jumătate înainte de sosire, devenind primul francez care câştigă o etapă din Marea Buclă la ediţia din acest an.