România are în prezent cel mai mare parc eolian de uscat din Europa: datorită vântului puternic, dar şi al sprijinului puternic din partea statului şi este pe cale să devină paradisul energiei eoliene potrivit ziarului Deutsche Welle, citat de Agerpres.
În 2008, autorităţile române au aprobat o lege privind promovarea energiilor regenerabile, care a fost publicată în Monitorul Oficial. Dar aceste planuri trebuie aprobate de Comisia Europeană, de vreme ce se bazează pe ajutoare de stat, iar documentul a fost trimis spre aprobare la Bruxelles abia în această vară.
Aceste amânări reprezintă o mare problemă pentru potenţialii investitori care doresc să sprijine parcurile eoliene. ''Ducem lipsă de un cadru legal stabil'', a afirmat Dana Duică, preşedintele Asociaţiei române pentru energia eoliană. ''Multe companii au luat deja decizii de investiţii foarte importante de la publicarea legii în 2008. Dar acum, după ani de zile, ea n-a fost încă aplicată'', a adăugat dna Duică.
În pofida unor probleme de început, energia eoliană a cunoscut un ''boom'' enorm în România, una dintre ţările cele mai slabe din punct de vedere economic din Uniunea Europeană.
Comparativ cu 2009, când capacitatea instalată de energie eoliană era sub 20 de megawaţi, ea creşte urmând să ajungă la 1.000 de megawaţi până la finalul acestui an, potrivit Asociaţiei române pentru energia eoliană.
Mai mult de jumătate din capacitatea instalată de energie eoliană se află la Tomis Team, în Dobrogea, în apropiere de litoralul Mării Negre. Parcul eolian este cel mai mare din Europa şi a fost construit de întreprinderea cehă CEZ.
Peste 10 noi parcuri eoliene există deja în Dobrogea, o regiune de coastă cu vânt puternic din sud-estul României, notează sursa. Cei mai importanţi investitori sunt Energias de Portugal /Portugalia/ şi Enel Green Power /Italia/. Multe companii occident