Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Morile de vânt“, afacerea momentului, aduc 20% din businessul clujenilor de la EnergoBit

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 22 iulie 2011 ·

EnergoBit, unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa echipamentelor energetice, spun că lucrările la cea de-a doua parte a parcului eolian de 1,1 miliarde de euro dezvoltat de cehii de la CEZ se află în plină desfăşurare, etapa Cogealac urmând să fie finalizată în 2012.

EnergoBit este compania care se ocupă de proiectarea şi realizarea lucrărilor electrice la parculul de 600 MW, aproape cât un reactor al centralei de la Cernavodă, pe care cehii îl fac în două localităţi dobrogene, Fântânele şi Cogealac.

Dacă la Fântânele lucrările sunt aproape finalizate, la Cogealac , pe fondul mai multor conflicte cu primăria comunei, construcţiile au fost blocate.

Astfel, dacă iniţial termenul de finalizare pentru întreaga investiţie era sfârşitul anului trecut, cel mai probabil lucrările se vor termina în 2012.

Contractul câştigat de EnergoBit cu cehii de la CEZ arată că şi companiile româneşti pot beneficia de investiţiile străine din domeniul energiei verzi. În contextul în care cei mai mulţi bani îi primesc produ­cătorii de turbine eoliene, nicio companie de profil neavând acum o fabrică în România, numai aproxi­mativ 25% din valoa­rea acestor parcuri ră­mâne local fiind împăr­ţită între companiile de construc­ţii sau companiile din domeniul lucrărilor electrice.

Vânt bun la Cogealac

EnergoBit a identificat această oportunitate, şi dincolo de CEZ mai are în portofoliu şi colaborări cu Petrom, ButanGas sau Energias de Portugal, companii care investesc sute de milioane de euro în "mori de vânt".

"Partea de energie verde a ajuns să reprezintă circa 20% din valoarea afacerilor înregistrate de noi. Dacă anul trecut am ajuns la 100 de milioane de euro, pentru anul acesta ne-am bugetat 120 de milioane de euro", spune Florin Pop, directorul general al EnergoBit.

În legătură cu proiectul eolian al CEZ, reprezentanţii En

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

Accident în București, în seara de Crăciun, pe Bd. Bucureștii Noi. Unul dintre șoferi a fugit și e căutat de polițiști

Libertatea acum 44 minute
Un accident rutier cu doi răniți a avut loc în București, în seara de Crăciun, iar polițiștii îl caută acum pe unul dintre șoferi, care a fugit de la locul cu pricina.

Rusia foloseşte bitcoin în comerţul exterior, pentru a contracara sancţiunile occidentale, potrivit ministrului de finanţe

News.ro acum o ora
Companiile din Rusia au început să utilizeze bitcoin şi alte monede digitale în plăţi internaţionale, în urma modificărilor legislative care au permis o astfel de utilizare pentru a contracara sancţiunile occidentale, a declarat miercuri ministrul d

Toate porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului

Ziua Constanta acum 53 minute
Pe 26 decembrie 2024, din cauza vântului puternic, manevrele navelor în porturile de la Marea Neagră sunt suspendate. Pe autostrăzi și drumuri principale, traficul rutier se desfășoară pe carosabil umed, fără probleme de vizibilitate. Administrația

A doua zi de Crăciun în 2024. Tradiții și obiceiuri. Ce semnifică vântul puternic

Ziua Constanta acum o ora
Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, tradițiile și superstițiile sunt respectate în multe regiuni ale României. Finii vizitează nașii pentru noroc în anul ce urmează, iar familiile se reunesc, evitând conflictele Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăc

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 10 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum o ora
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

Un mare producător de maşini donează un milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Documentul citează un purtător de cuvânt al companiei şi arată, potrivit Reuters şi The Guardian, că Toyota a donat un milion de dolari pentru inaugurarea lui Trump la Casa Albă de luna viitoare. Informaţia vine la o zi după ce companiile Ford şi Ge

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 3 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°