Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOREPORTAJ Prin parcurile de Bucureşti

Publicat in Adevarul, vineri 22 iulie 2011 ·

Reporterii „ADS” au făcut un tur al celor mai verzi oaze din oraş. Plimbări pe bicicletă, cu hidrobicicleta, sărituri pe trambulină, partide de tenis sau fotbal, vizionări de spectacole, le poţi face pe toate în parcurile de cartier sau cele cu renume din Capitală.

Fie că vrei să te ascunzi de arşiţă, fie că vrei să te răcoreşti cu o îngheţată sau să te întreci la o partidă de ping-pong, fie că vrei doar să lâncezeşti la răcoare, parcul este cel mai la îndemână loc în Bucureşti. Deja celebrele, dar şi aglomeratele parcuri, Herăstrău şi Cişmigiu, se transformă în fiecare weekend în „cartiere de vară”, până la 4 septembrie. Astfel, în fiecare sâmbătă şi duminică, puteţi alege să vă refugiaţi în unul din cele cinci parcuri – Cişmigiu, Herăstrău, Lumea Copiilor, Moghioroş şi Sebastian – unde se desfăşoară spectacole şi concerte în cadrul programului „Cartier de Vară”. Intrarea este liberă la eveniemntele ce vor varia de la o săptămână la alta.

CLICK PE IMAGINI PENTRU FOTOGALERIE

La matineu la iarbă verde

Creaţii pentru copii, comedia dell’arte, teatru de magie sau spectacole clasice sunt pe afişul evenimentului. Pe parcursul întregului program, dimineaţa de la ora 10.00 şi seara de la ora 20.00, sunteţi invitaţi să vizionaţi spectacole de teatru şi concerte în aer liber. În Parcul Cişmigiu spectacolele încep de la ora 17.00. Din 20 august, reprezentaţiile de seară încep de la ora 19.00. Programul variază în funcţie de disponibilitatea spaţiilor care găzduiesc evenimentul.

Dacă vreţi să evitaţi aglomeraţia din parcurile mari, nu veţi căuta mult şi o oprire în Parcul Grădina Icoanei vă oferă linişte şi multă umbră. Aici vin părinţii cu prichindeii în cărucioare, dar şi bătrânii cu animalele de companie. „Este foarte plăcut aici. Vin de-o viaţă pentru că stau în apropiere”, spune o doamnă în timp ce-şi plimbă căţeluşul. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum o ora
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 42 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°