Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din ciclul „Omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie" Primăria Topalu a asigurat lemnele pentru şcoli şi grădiniţă

Publicat in Ziua Constanta, vineri 22 iulie 2011 ·

Primăria din Topalu, condusă de Gheorghe Murat, şi-a pregătit deja necesarul de lemne pentru cele două şcoli şi pentru grădiniţa din localitate, în primul rând pentru a economisi bani, dar şi pentru a nu rămâne fără stoc de combustibil în sezonul rece. Tot stocul de material lemnos achiziţionat este depozitat într-un loc bine păzit, ferit de umezeală şi ploi. Edilul comunei ne-a spus că obiceiul de a achiziţiona lemne pentru instituţiile şcolare din timpul verii îl pune în practică în fiecare vară, cum face orice om gospodar pe lângă casa lui. În perspectiva începerii anului şcolar, autoritatea locală se pregăteşte pentru începerea igienizării acestor unităţi de învăţământ amintite, activitate care va demara la începutul lunii august. Pe lângă această achiziţie, mai sunt şi alte proiecte iniţiate de administraţia locală care au fost finalizate. Unul dintre ele este finalizarea lucrărilor de reabilitare/completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie, lucrări care s-au realizat la şcoala cu clasele I-VIII, la şcoala nr. 4, la grădiniţă şi la căminul cultural din Topalu.

Lucrările au fost realizate de către o societate din Năvodari, firma PG Delta Electron SRL, care a câştigat contractul scos la licitaţie de primărie la finele anului trecut. Printre lucrările agricole care s-au mai efectuat în localitate pentru comunitate, se mai regăsesc şi cele referitoare la înfiinţarea unei păşuni pe o suprafaţă de 120 de hectare şi îmbunătăţirea celor existente în comună. După cum ne-a declarat primarul localităţii Gheorghe Murat, banii pentru achiziţionarea de seminţe necesare înfiinţării acesteia au provenit de la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. „Am însămânţat peste 67 de soiuri de ierburi perene necesare pentru hrana animalelor din comună", a mai adăugat primarul. De asemenea, pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

The Cure și twenty one pilots sunt headliners la Electric Castle 2026

HotNews acum o ora
Electric Castle anunță artiștii ce sunt cap de afiș pentru vara 2026: twenty one pilots și The Cure sunt confirmați pentru ediția ce va avea loc între 16 și 19 iulie, la Bonțida. Abonamentele sunt disponibile pe electriccastle.ro, la un preț special

Donald Trump a confirmat vizita lui Volodimir Zelenski la Casa Albă

Adevarul acum o ora
Donald Trump a confirmat, luni, că îl va primi pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, la sfârşitul acestei săptămâni, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei și al negocierilor privind sprijinul milit

Nicuşor Dan: Sunt două schimbări majore în documentul privind Strategia de apărare a ţării. Una se referă la războiul hibrid, iar cealaltă priveşte atacarea frontală a corupţiei / Cum vede preşedintele implicarea SRI

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, referindu-se la stadiul aprobării unui document privind strategia naţională de apărare a ţării, că proiectul poate fi adoptat până pe 26 noiembrie, când se împlinesc şase luni de la investirea sa în funcţie. El a

Primăria Capitalei vrea să interzică peste 150.000 de vehicule în orele de vârf

Adevarul acum 2 ore
Mașinile de aprovizionare, curierat și salubrizare ar urma să fie interzise între anumite ore în Capitală, potrivit unei propuneri a primarului general interimar Stelian Bujduveanu.

Unde va fi întrerupt curentul electric, marți 14 octombrie 2025? Zonele afectate din județul Constanța

Ziua Constanta acum 14 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților.„Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Trump l-a numit pe Viktor Orban un lider fantastic: „Mulţi nu sunt de acord cu mine, dar eu sunt singurul care contează”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul ungar Viktor Orban este un lider fantastic, a declarat luni preşedintele american Donald Trump, la conferinţa de pace privind Fâşia Gaza, desfăşurată în staţiunea egipteană Sharm El-Sheikh,

Numerele private ale prim-ministrului australian şi ale lui Donald Trump Jr. au fost publicate pe un site web american / Nu se știe deocamdată cum au fost obținute informațiile

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Numerele de telefon private ale mai multor personalităţi, printre care prim-ministrul australian şi Donald Trump Jr., au fost publicate pe un site web american, transmite canalul de știri BBC, citat

Tranzacţie fără precedent în România: Raiffeisen Bank semnează un acord de 1 miliard de euro cu compania de reasigurare Munich Re pentru o securitizare sintetică bazată pe un portofoliu de credite de retail

Ziarul Financiar acum 29 minute
Raiffeisen Bank a finalizat cu succes o tranzacţie de securitizare sintetică în valoare de 1 miliard de euro, realizată în parteneriat cu Munich Re, una dintre cele mai mari companii de reasigurare din lume. Operaţiunea este structurată pe un portof

Giurgiu - Patru persoane rănite în urma unui accident dintre o autoutilitară şi un microbuz - FOTO

News.ro acum 3 ore
Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care s-a produs marţi dimineaţă, pe DN5, în afara localităţii Daia, din judeţul Giurgiu, fiind implicate o autoutilitară şi un microbuz de transport persoane.

Colonoscopii gratuite, la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara

Timpolis acum o ora
Dr. Diana Nicoleta Popițiu. Foto: Spitalul „Victor Babeş” Timişoara Pe baza trimiterii de la medicul de familie, pacienţii beneficiază de colonoscopii gratuite, la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara. Proce

Vremea

București
acum

13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/13°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/13°
mie.

7°/12°
joi

8°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

12°
mar.

9°/13°
mie.

12°/15°
joi

12°/13°
vin.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

6°/13°
mie.

6°/13°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

12°
mar.

9°/16°
mie.

7°/14°
joi

9°/17°
vin.

9°/15°