Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoţi destui, clienţi puţini pentru samsarii de maşini

Publicat in Adevarul, vineri 22 iulie 2011 ·

În timp ce poliţiştii au împărţit ieri pliante în Târgul Auto din Târgu-Jiu, vânzătorii spun că asta nu rezolvă problema furturilor. După cele 14 furturi din maşini înregistrate în luna iunie, gorjenii sunt sfătuiţi să nu lase bunurile la vedere şi să-şi instaleze sisteme de alarmare antifurt.

Nu doar lipsa clienţilor le dă bătăi de cap celor care vin să vândă autoturisme în târgul din zona Artego. Unii dintre ei s-au trezit chiar şi fără bunurile pe care intenţionau să le comercializeze şi consideră că furturile nu pot fi prevenite doar cu pliante. „Am fost de mai multe ori victima hoţilor. Mi-au spart mai multe maşini, mi-au furat cinci seturi de roţi. Le-am lăsat în târg, dar încuiate. Chiar duminică mi-au furat o roată, dar foarte rapid, numai ce încărcasem maşina cu marfa şi vroiam să plec. Imediat au acţionat. Hoţi sunt destui, clienţi deloc. În loc să facem ceva, mai mult păgubim. E bună şi acţiunea cu sfaturile, dar cred că mai bine ar aduce pe cineva să păzească zona, pentru că altfel nu îi sperie pe hoţi”, declară Mihai Gheorghe, un târgujian de 22 de ani. „De trei luni încerc să vând trei maşini, cu două mii de euro fiecare, dar n-am găsit cumpărător. Le las aici. Acţiunea cu pliantele nu are niciun efect, chiar s-au spart maşini aici, la mine nu au ce să fure, pentru că nu las bunuri în ea. Cred că mai bine ar aduce un paznic aici sau să mai dea seara câte o tură să îi sperie pe infractori. Clienţi nu avem din cauza sărăciei”, a adăugat unalt comerciant, Ionuţ Gopo, din Târgu-Jiu.

„Nu lăsaţi cheile în contact, în incuietoarea portierei sau a portbagajului”

Reprezentanţii Biroului de analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Gorj spun că, dacă gorjenii ar acorda mai multă atenţie sfaturilor din aceste pliante, ar putea să evite situaţiile neplăcute. „A fost organizată o acţiune în Târgul Auto din muni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 21 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 25 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°