Ideea lui Ion Ţiriac de a îşi crea un simbol heraldic se putea încheia tragic în alte timpuri. De exemplu în negura Evului Mediu cei care se îmbogăţeau peste noapte tindeau să îşi creeze propriile blazoane nobiliare. De cele mai multe ori această decizie avea un final tragic dacă ea nu era aprobată de către autoritatea regală.

În regatul francez şi cel britanic titlurile nobiliare se obţineau doar prin alianţe sau căsătorii. Falşii nobili care nu respectau această regulă riscau să îşi piardă atât averea dobândită până atunci cât şi capul. O altă modalitate de a obţine un titlul nobiliar era curajul arătat în luptă. Regele îl răsplătea pe cavalerul curajos cu un titlu nobiliar. Apoi odată cu disoluţia autorităţii regale titlurile nobiliare au început să fie cumpărate.

Revenind la noul blazon ales de Ion Ţiriac, asocierea celor patru elemente nu este întâmplătoare. Simbolul leului este unul dintre cele mai puternice şi mai elocvente. Leul a fost întotdeauna privit ca simbol al puterii şi regalităţii, atât în Antichitate cât şi în Evul Mediu. Al doilea simbol, albina, are o încărcătură istorică şi psihologică deosebită. De altfel, prima monedă cunoscută în lume avea gravată pe ea albina, ca simbol al hărniciei. Moneda aparţinea civilizaţiei din Efesul secolului IV î.Chr. Steaua în religia creştină are o încărcătură aparte. Ea le-a arătat drumul pe care l-au urmat cei trei magi pentru a ajunge la pruncul Iisus. Şi înainte de creştinism, steaua reprezenta un simbol „spiritual luminos ce risipea negura nopţii”. O regăsim în mai toate civilizaţiile antice. Turnul reprezintă dorinţa de înălţare, ce asigură din punct de vedere psihologic o anumită protecţie în faţa duşmanilor.

Dintre mari familii nobiliare din Ţările Române cu o lungă istorie merită menţionate: familia Cantacuzino, Ghica, Mavrocordat, Sturza etc. Din Transilvania: familia Halga de Hălm