Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce risca Ion Ţiriac în Evul Mediu dacă îşi făcea blazon

Publicat in Adevarul, vineri 22 iulie 2011 ·

Ideea lui Ion Ţiriac de a îşi crea un simbol heraldic se putea încheia tragic în alte timpuri. De exemplu în negura Evului Mediu cei care se îmbogăţeau peste noapte tindeau să îşi creeze propriile blazoane nobiliare. De cele mai multe ori această decizie avea un final tragic dacă ea nu era aprobată de către autoritatea regală.

În regatul francez şi cel britanic titlurile nobiliare se obţineau doar prin alianţe sau căsătorii. Falşii nobili care nu respectau această regulă riscau să îşi piardă atât averea dobândită până atunci cât şi capul. O altă modalitate de a obţine un titlul nobiliar era curajul arătat în luptă. Regele îl răsplătea pe cavalerul curajos cu un titlu nobiliar. Apoi odată cu disoluţia autorităţii regale titlurile nobiliare au început să fie cumpărate.

Revenind la noul blazon ales de Ion Ţiriac, asocierea celor patru elemente nu este întâmplătoare. Simbolul leului este unul dintre cele mai puternice şi mai elocvente. Leul a fost întotdeauna privit ca simbol al puterii şi regalităţii, atât în Antichitate cât şi în Evul Mediu. Al doilea simbol, albina, are o încărcătură istorică şi psihologică deosebită. De altfel, prima monedă cunoscută în lume avea gravată pe ea albina, ca simbol al hărniciei. Moneda aparţinea civilizaţiei din Efesul secolului IV î.Chr. Steaua în religia creştină are o încărcătură aparte. Ea le-a arătat drumul pe care l-au urmat cei trei magi pentru a ajunge la pruncul Iisus. Şi înainte de creştinism, steaua reprezenta un simbol „spiritual luminos ce risipea negura nopţii”. O regăsim în mai toate civilizaţiile antice. Turnul reprezintă dorinţa de înălţare, ce asigură din punct de vedere psihologic o anumită protecţie în faţa duşmanilor.

Dintre mari familii nobiliare din Ţările Române cu o lungă istorie merită menţionate: familia Cantacuzino, Ghica, Mavrocordat, Sturza etc. Din Transilvania: familia Halga de Hălm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 52 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 29 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°