Cu monumente arhitecturale care duc trecătorul cu gândul la o fostă Vienă înfloritoare pe la sfârşit de secol XIX, urbea de pe Mureş ascunde printre cotloanele ei poveşti demult trecute de prima tinereţe, unde istoria rămâne pe locul doi. Ce nu a distrus Ceauşescu, mirajul libertăţii şi a democraţiei de după ’89 a reuşit să scuipe cu interese şi cu sete după avere peste un oraş în care fiecare construieşte unde dă domnu’ şi unde nimeni nu e luat la întrebări.

Clădiri pe care doar plăcuţe de metal mai amintesc de reperele Aradului, în care s-au luat decizii importante, au fost puse la cale planuri, s-au luat lecţii de viaţă sau pur şi simplu au încercat să ofere oraşului notorietate, acum stau pradă obsesiei banilor şcoşi din piatră seacă.

Cei care au văzut în Arad ocazia unică nu doar de a primi, ci şi de a da ceva oraşului, s-ar întoarce acum în mormânt după o simplă privire a ceea ce a fost odată şi ceea ce a devenit cu timpul urbea.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

Mihai Eminescu la teatrul lui Hirschl

Primul teatru permanent de pe teritoriul ţărişoarei noastre pare că-şi trăieşte zielele de pe urmă, ascuns sub o plasă de protecţie pentru siguranţa trecătorilor. Construit în 1817 după ce proprietarul clădirii Iacob Hirschl a făcut o petiţie în acest sens autorităţilor, teatrul îl găzduieşte 51 de ani mai târziu pe nimeni altul decât pe poetul Mihai Eminescu, prezent pe scena Teatrului Vechi în calitate de sufleor pentru o trupă de teatru cunoscută la acea vreme.

În 1907 clădirea se transformă în cinematograful Urania, fiind printre primele din țară, iar şase ani mai târziu are loc prima reprezentație cu un film românesc: „Războiul Independenței", film care avusese premiera la 1 septembrie 1912, la București , în sala „Eforie".

2001 a însemnat începutul sfârşitului

În prezent stă să cadă sub ochii au