Romeo Iancu. Da, primim poezii de la „orişicine”. Da, le citim, oricît de greu ar fi. Nu, nu le publicăm întotdeauna pentru că multe dintre ele sînt foarte proaste. Ale dvs. fac parte din categoria „prepaşoptişti inculţi prozodic”, subgenul „fără diacritice”. Dacă dvs. credeţi că priviri rimează cu griji şi apoi griji cu suspini, sînteţi un fericit sălbatic pe care tarele şi angoasele civilizaţiei l-au ocolit. Dacă aveţi sobă sau şemineu, nu ezitaţi: pe foc. Dacă nu, folosiţi tomberonul, respectiv „recyle bin”. Scăpaţi urgent de asemenea versuri:
Cât mi-e dor de dulcea gura, ce as vrea sa o sarut,/ Si de mâna cea mai fina, ce vreodata am vazut,/ Si de ochii ce scapara fulgerele din priviri,/ Si de sufletu-ti ca mierea, ce alina dor si griji./ Caci în focurile vietii s-or tot arde dor si griji,/ Sufletele vor culege dragoste iar nu suspini,/ Caci odata ne vom naste, însa vom muri mereu,/ Pentru dragostea ce iarta si omoara-al nostru éu.
Luminiţa Bugan. Nu e rea poezia „Cuvinte în oglindă” pînă la final cînd devine, la propriu şi la figurat, lamentabilă. V-aţi uitat recent la telenovele? am văzut cuvintele mamei, dar lacrimile mele-i deformau literele/ şi nu puteam să-i citesc clar zîmbetul/ şi nici să îl sărut. Şterge-ţi-vă ochii, suflaţi-vă nasul, scrieţi responsabil şi mai trimiteţi.
L. Carsochie. Ce pot eu să fac dacă l-am citit pe Z. Stancu (deşi dvs. prezumaţi că nu) şi dacă dvs. scrieţi ca el, iar asta nu e bine? Nu aveţi dreptate nici cînd spuneţi că sînt singurul din redacţie care are o meserie. Toţi sîntem meseriaşi! Mi-a plăcut însă imaginea dvs.: batalioanele de criticii geniali (şi anonimi), răbdători şi neliniştiţi, cu scutecele în mână, în aşteptarea pruncului acela (corect: aceluia!) care va reuşi să redea identitate spirituală naţiei lui. Răbdători sau neliniştiţi, ambele dintr-o dată e mai greu, aşteptăm, ce să facem? Şi p
