Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenţia de rating FITCH declară Grecia în „faliment limitat”şi îi dă un rating mai bun

Publicat in Adevarul, vineri 22 iulie 2011 · ·

Agentia Fitch, una din cele trei mari agenţii de rating de credite, a anunţat astăzi că, după ce al doilea pachet de salvare financiară va fi aplicat, va plasa Grecia în faliment „limitat"pe datoria de stat dar îi va acorda noi ratinguri, notează Reuters.

Programul financiar asupra căruia liderii din zona euro au convenit joi seară, la Bruxelles, într-o reuniune extraordinară, va genera pierderi pentru cei la care Grecia este datoare ceea ce va însemna intrarea ei într-un aşa numit "restrictive default" (faliment limitat), a anunţat Fitch.

CITEŞTE care sunt măsurile pe care liderii din zona euro le-au luat pentru salvarea Greciei

"Fitch consideră că natura implicării sectorului privat constituie un eveniment de faliment limitat", a declarat David Riley, şeful Fitch Ratings Suveran.

"Cu toate acestea, reducerea ratelor dobânzilor şi extinderea scadenţelor oferă Greciei o oportunitate de a recâştiga solvabilitate, în ciuda dificultăţilor formidabile cu care se confruntă", a mai apreciat Fitch.

Conform planului financiar de salvare, convenit joi la Bruxelles de liderii din zona euro, deţinătorii datoriilor greceşti ar trebui să fie de acord, în mod voluntar, să schimbe obligaţiunile pe care le deţin cu cele noi, care beneficiază de scadenţe mai lungi.

Bursele au reacţionat imediat după acordul anunţat de Bruxelles

Deţinătorii datoriilor greceşti vor avea însă pierderi de 20%, a estimat Institutul Internaţional de Finanţe, citat de Fitch.

Conform Fitch, Atena are acum o speranţă de a scăpa de muntele de datorii.

Cei 17 liderilor ai zonei euro au convenit asupra unui al doilea pachet de salvare în valoare de 109 miliarde de euro oferiţi Guvernului grec plus o contribuţie a deţinătorilor de obligaţiuni elene din sectorul privat, estimată la 50 de miliarde de euro.

Cum intervine

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 25 minute
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 37 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 47 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Ancheta în cazul prăbuşirii avionului Air India se concentrează asupra acţiunilor căpitanului, după ce înregistrarea vocilor din cabină sugerează că acesta a oprit alimentarea cu combustibil a motoarelor

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înregistrarea dialogului din cabina de pilotaj a avionului Air India care s-a prăbuşit luna trecută, catastrofă soldată cu 260 de morţi, indică faptul că pilotul comandant al aeronavei oprise aliment

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°