Cine deschide paginile Patericului poate rămâne surprins de numărul mare de 'elemente' considerate un pericol pentru societate care s-au retras în liniştea deşertului pentru a-şi plânge păcatele şi a-L afla pe Dumnezeu. Erau toţi aceştia sinceri în căutarea lor? Asceza autoimpusă putea compensa vreodată erorile tinereţii? Răspunsul creştin la aceste întrebări este bine ştiut, dar pentru duşmanii religiei lui Hristos, acesta era departe de a fi convingător. În perioada în care România a fost sub dominaţia regimului comunist, puterea politică şi organele de represiune au manifestat o adevărată obsesie că opţiunea unor reprezentanţi ai 'vechii ordini sociale' de a se retrage la mănăstire nu ar fi altceva decât fie o fugă de pedeapsa meritată, fie o camuflare a acţiunilor duşmănoase sub haina religiei.

Anghel Papacioc s-a născut pe 15 august 1914, în comuna Misleanu, judeţul Ialomiţa. Tatăl său era agent sanitar şi poseda, conform notelor Securităţii atente la asemenea detalii, 12 hectare de pământ arabil. În 1932, tânărul Papacioc a absolvit Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti, plecând, după satisfacerea serviciului militar, la Braşov, şi se angajează la fabrica de armament 'Malaxa', unde lucra, în calitate de maistru-şef, fratele său, Radu. Ca mulţi dintre tinerii vremii care nu erau de acord cu situaţia socio-economică a României acelor timpuri, Anghel Papacioc simpatiza din punct de vedere politic Mişcarea Legionară, însă nici un document nu arată că el ar fi luat parte în vreun fel la acţiuni necugetate, ci modalitatea sa de implicare în mişcare a constat în esenţă în participarea la numeroase tabere de muncă, unde s-a remarcat prin hărnicie şi spirit organizatoric, fiind apreciat de tot mai multe persoane.

În închisorile carliste şi antonesciene

În decembrie 1938 a fost arestat de poliţia politică a lui Car