Când scrii în limba engleză şi le ai ca predecesoare îndepărtate pe Jane Austen şi George Eliot, sau mai apropiate, pe Virginia Woolf şi Iris Murdoch, tradiţia şi spiritul literaturii cer să depăşeşti o ştachetă înaltă, chiar dacă nu intenţionezi să realizezi capodopere, ci ai ambiţia să cucereşti publicul larg şi să devii scriitor de succes

Orice autor ştie că publicul larg îţi asigură nu doar tiraje fabuloase, ci şi o posteritate vie în inima cititorilor, care te consolează că nu ai obţinut marile premii literare şi fotolii academice.

Kate Morton a accentuat asemenea reflecţii şi înaintea ei le-a declanşat Diane Setterfield, cu "A treisprezecea poveste", care revizita şi reinventa romanul gotic, pe aceleaşi căi alese în urmă cu mult peste un secol de Charlotte şi Emily Bronte. De ce o asemenea întoarcere? Surorile Bronte au impus o formulă epică, un anume cronotop sau imagine a lumii în care spaţiul şi timpul au o anume configuraţie: conac, casă ori castel transformate în ruine, familia aristocratică în declin, mistere de nepătruns.

Lecţia Bronte şi-a însuşit-o Kate Morton, romanele ei ating tiraje de invidiat. Cine este scriitoarea cu o ucenicie atât de ambiţioasă? S-a născut în Australia în 1976, a studiat arta dramatică la Londra, dar romanele o consacră. Debutează la 30 de ani cu "The Shifting Fog" şi urcă pe locul întâi în topurile vânzărilor din Australia, iar în anul următor repetă performanţa în Marea Britanie şi Statele Unite, unde apare cu titlul "The House of Riverton", titlu ales şi pentru versiunea în limba română - "Casa de la Riverton" (Editura Humanitas fiction, 2009).

"Casa de la Riverton" arată cum se continuă strălucit un model de roman. Apar în el casa extraordinară şi mica armată compusă din servitori instruiţi impecabil, care susţin discret şi din umbră, cu munca lor, fastul şi eleganţa locului, petrecerile memor