Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se fac regulile în Liga lui Mitică: "Duru şi impresarii m-au executat"

Publicat in Pro Sport, vineri 22 iulie 2011 ·

Venerabilul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu,explică pentru ProSport motivele pentru care echipa sa a fostexclusă de pe prima scenă a fotbalului românesc.

Domnule Pădureanu, cum a ajuns Bistriţa în situaţiaasta?

Din cauza unei mari lacune în regulament. Nu au respectat cei de lafederaţie modelul de licenţiere impus de UEFA şi FIFA. Au introdusdiscreţionar obligaţia de a plăti datoriile la stat doar pentru ane executa. Este de resortul statului să ne execute pentru datorii.Statul are pârghiile sale pentru a recupera banii.

Concret, cine se face vinovat pentru retrogradareaGloriei?

Impresarii au avut cel mai mare rol. La ei sunt banii! Altfel,mulţi s-au simţit lezaţi de faptul că Gloria, alături de Steaua şiDinamo, e de 21 de ani în prima ligă. Au vrut să scape de noi înavantajul altora! S-au săturat de Bistriţa. Au introdus aceastăliteră de regulament pentru a putea exclude oricând un club care îideranjează.

"Duru acăutat să ne înfunde!"

Se vehiculează că Duru e un simplu pion al domnuluiSandu.

Domnule, am avut o perioadă în care Mircea Sandu a fost ca unDumnezeu pentru mine. M-am luptat cu toţi conducătorii care nu-lînghiţeau şi mi i-am făcut duşmani pentru el, dar nu comentezimplicarea lui în niciun fel. Duru ne-a executat. Acest funcţionara făcut presiuni de toate felurile ca să ne înfunde. Banul dicteazăîn fotbalul românesc, nu regulile. El a făcut apel, dar şi la TASs-a întâmplat ceva, pentru că a fost o decizie injustă.

V-aţi fi imaginat vreodată că aşa se va încheia aventuraGloriei în Liga I?

Niciodată! Nici acum nu-mi vine să cred. Nu multe cluburi au pusela punct toate condiţiile de licenţiere aşa cum le avem noi. Dar aufăcut ei pe dracu-n patru să găsească această portiţă cu datoriilela stat.

"M-aeducat Alecsandrescu!"

Jean Pădureanu a explicat

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum o ora
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°