Tropicele rămîn surîză toare în Brazilia deoarece poporul imensei ţări este el însuşi surîzător: în împrejurări dramatice reuşeşte să evite prăpastia şi să nu cadă niciodată în tragedie (aşa cum fac cei mai mulţi dintre vecinii lui hispanici, argentinienii, venezuelienii ori peruanii).
Îndepărtata origine portugheză – şi nu spaniolă – să fie oare explicaţia? Noi putem doar observa rezultatele. Se ştie (sau nu se ştie!) că Brazilia a ajuns una dintre cele mai periculoase ţări din lume. În marile oraşe rişti să fii atacat oricînd în plină stradă şi, dacă banditul e nervos, să-ţi pierzi viaţa cu o rapiditate impresionantă. În fiecare an mor în Brazilia circa 50.000 de oameni (cinzeci de mii!), atacaţi în spaţiile publice sau victime ale ciocnirilor dintre bandele rivale. Pentru ca o ţară să înregistreze 50.000 de morţi violente anual, înseamnă că ea se află de fapt în război, nedeclarat şi permanent, un război civil cu tot cortegiul lui de orori.
Cei o sută şi ceva de soldaţi francezi morţi în Afganistan în ultimii zece ani, într-o cadenţă de cam zece-cincisprezece pe an, provoacă în Franţa frămîntări politice continue şi strigăte indignate ale opoziţiei, odată cu fiecare nou soldat căzut la datorie. Cei 50.000 de brazilieni ucişi anual nu interesează pe nimeni şi nu provoacă nimic: această hecatombă pare a fi intrat de multă vreme în ordinea firească a lucrurilor şi e privită ca un fel de fenomen natural.
Aceasta ar fi partea tragică şi întunecată a unei realităţi contra căreia, se pare, guvernanţii brazilieni nu pot face nimic. Dar pînă şi într-un astfel de spectacol sumbru brazilienii ştiu să introducă note de umor sau de neaşteptată destindere.
Un ultim şi eclatant exemplu. În prima zi a lunii iulie din acest an, Vicepreşedintele ţării, atotputernicul Michel Temer, şef al celui mai mare partid politic brazilian, mergea în maşina sa blind
