Companiile americane „iau diverse măsuri pentru a reduce datoriile Trezoreriei Americii și, totodată fac strategii pentru a face profit prin orice răsturnare de situație".
"Principalii investitori sunt niște actori foarte buni", scriu jurnaliștii de la New York Times. În sectorul financiar, cei mai mulți jucători de pe piață sunt pregătiți pentru ceea ce ar putea urma, în cazul unui scenariu pesimist în care Statele Unite intră în incapacitate de plată.
Fondurile speculative au crescut riscul unor companii care valoreaza miliarde de dolari, precum Moore Capital și Fondul de Management Soros, care au decis să-și vândă titluri în vederea obținerii de lichidități. Aceasta a fost o tactică implementată de fondurile speculative în octombrie 2008, atunci când criza financiară a „explodat". Totodată, măsura arată cât de gravă este situația în care se găsește America la ora actual după aproape trei ani de la declanșarea recesiunii în State și pretutindeni în lume.
În timp ce fondurile de hedging caută să acumuleze cât mai multe lichidități pentru a putea cumpăra datoriile Statelor Unite, „băncile caută strategii complexe prin care să absoarbă fonduri mutuale", transmite New York Times. Instituțiile financiare încearcă să-i convingă pe bancheri că sunt în stare să-și managerieze capitalul, în ciuda unui posibil default al Statelor Unite.
Companiile americane „iau diverse măsuri pentru a reduce datoriile Trezoreriei Americii și, totodată fac strategii pentru a face profit prin orice răsturnare de situație".
"Principalii investitori sunt niște actori foarte buni", scriu jurnaliștii de la New York Times. În sectorul financiar, cei mai mulți jucători de pe piață sunt pregătiți pentru ceea ce ar putea urma, în cazul unui scenariu pesimist în care Statele Unite intră în incapacitate de plată.
Fondurile speculative au crescut riscul unor companii c