Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mamele care lucrează nu îşi afectează emoţional copiii

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 23 iulie 2011 · ·

Un studiu pe termen lung efectuat în Marea Britanie arată că fetele ale căror mame lucrează se descurcă mai bine la maturitate. Copiii din familiile în care ambii părinţi lucrează au parte de cele mai multe beneficii.

Mamele nu îşi afectează copiii din punct de vedere emoţional sau social dacă lucrează, potrivit unor cercetări legate de slujbe şi responsabilităţi familiale. De fapt, potrivit studiului citat în cotidianul The Guardian, fetele par să aibă de câştigat dacă mamele lor lucrează.

În cadrul proiectului au fost atent studiate familiile cu copii născuţi în anul 2000. Cercetătorii nu au descoperit dovezi care să susţină faptul că slujbele cu normă întreagă sau cu jumătate de normă ale mamelor ar putea avea efecte negative asupra copiilor. Mai mult chiar, ideal ar fi ca ambii păinţi să lucreze.

Anne McMunn, coordonatoarea studiului, a spus că „atât timp cât părinţii nu trebuie să lucreze peste program şi pot să îmbine creşterea copiilor cu munca plătită. În acest studiu noi nu am găsit dovezi care să susţină teoria unor efecte negative de lungă durată asupra copiilor ai căror mame lucrează în primul lor an de viaţă."

Raportul sugerează că băieţii ai căror mame câştigă pâinea în casă au mai multe probleme la cinci ani decât copii de aceeaşi vârstă, ai căror părinţi lucrează amândoi. Fetele al căror tată lucra erau mai predispuse problemelor decât cele în familiile cărora ambii părinţi lucrau.

Ideea conform căreia mamele care lucrează sunt modele emotionale şi comportamentale pentru fiicele lor are nevoie de mai multă cercetare, a afirmat McMunn. Katherine Rake, preşedintele Institutului pentru Familie şi Părinţi, a fost de acord cu studiul: „Acest studiu arată ceea ce mamele ştiu din intuiţie. Dacă poţi păstra echilibrul, atât copilul tău cât şi cariera ta se pot dezvolta în armonie."

Un studiu pe termen lung efectuat în Marea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 4 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum o ora
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Conservatorii din Austria sunt gata să negocieze cu extrema dreaptă pentru formarea coaliției

Adevarul acum 2 ore
Partidul Popular austriac (OeVP) a anunțat că este gata să înceapă negocierile cu formațiunea de extremă dreapta, Partidul Libertății (FPO), pentru formarea unui nou guvern, după retragerea lui Karl Nehammer din toate funcțiile. 

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum o ora
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum o ora
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°