* astfel descrie Gheorghe Chiru, liderul PP Brăila, capacitatea managerială a primarului Aurel Simionescu, în particular, şi, în general, a întregii administraţii locale brăilene * Chiru consideră că schimbarea liniilor de tramvai de pe Calea Călăraşilor şi Bulevardul Dorobanţilor reprezintă, din punct de vedere economic, "o mare gaură"
Gheorghe Chiru, preşedintele PP Brăila, consideră că schimbarea liniilor de tramvai de pe Calea Călăraşilor şi Bulevardul Dorobanţilor reprezintă, din punct de vedere economic, "o mare gaură". Chiru e de părere că aceste două lucrări au o ţintă clară: momirea electoratului.
"Gândiţi-vă câţi călători merg din zona Barieră până la strada Galaţi cu tramvaiul pe Dorobanţi. Nu se circulă deloc, deci, din punct de vedere economic, este o mare gaură. Se putea găsi o altă formulă, nu există nici tradiţie în sensul ăsta. Acolo s-a făcut o lucrare de dragul de-a se face (...) Se putea face un Dorobanţi frumos, asfaltat. Pun şi eu o întrebare, dacă mi-e permis: Ce impact are această linie de tramvai pe Dorobanţi? Economic e clar, e un dezastru. Din punct de vedere tehnic, sunt «alţii» care deja îşi spun cuvântul, se aruncă nişte betoane acolo, e o chestie mai bună decât era înainte, dar, repet, spuneţi-mi şi mie dacă milioanele de euro care se bagă acolo au vreun rost! O parte din acele milioane se bagă cu aceeaşi motivaţie a pre-campaniei electorale. Vine anul electoral, interesele sunt obscure şi rămân acele licitaţii pe care nu le-am lămurit", a declarat şeful PP Brăila recent, în cadrul unei conferinţe de presă.
În ceea ce priveşte Calea Călăraşilor, Gheorghe Chiru vede în modul de dirijare a lucrărilor o copie identică a capacităţii manageriale a primarului Aurel Simionescu, în particular, şi, în general, a întregii administraţii locale brăilene.
"Pe Călăraşi s-a creat un infern, de faci de la Mih