Foto: Tudor Cireş Catania, oraşul legendar de la poalele vulcanului Etna, mi-a părut aşezat pe un hotar al lumii din­co­lo de care aventura devine un risc pe cont propriu; din nebăgare de seama, aici, ai putea, parcă, să cazi de pe carapacea numită Pământ. Străzile cu aer de ravenă, clădirile din piatră vulcanică, pe care te aştepţi să le vezi fumegând, oamenii cu faţa arsă de soarele nemilos al amiezelor siciliene – toate subliniază trăsăturile aspre ale acestui colos antrenat să lupte cu timpul şi cu erupţiile marelui său rival.

Martiriul frumuseţii

Vacanţierii care aterizează la Catania sunt, însă, de regulă, prea preocupaţi de pachetul turis­tic pentru Etna ca să privească în jur şi să vadă fu­gi­tivele detalii urbane. Păcat. Pentru că oraşul cu 400.000 de locuitori ascunde multe mistere. Bu­năoară, puţină lume ştie povestea adevărată a Sfintei Agata, cea fără sâni.

Controversele cu pri­vire la viaţa ei, ca şi superstiţiile legate de pute­ri­le-i miraculoase sunt, în Italia, fără sfârşit. Năs­cu­tă în secolul al III-lea într-o familie nobilă, Aga­ta era de o mare frumuseţe, ceea ce a atras asupra ei atenţia proconsulului sicilian, care a vrut să o ia de nevastă. Refuzându-i avansurile, Agata, de­ve­­nită creştină, a fost supusă mai multor torturi, printre care şi smulgerea sânilor, cu cleştele. Deşi vin­­decată, în temniţă, de Apostolul Petru, Agata şi-a dat viaţa, lăsând în urmă minuni şi epifanii. Nu­mele său e invocat în apărarea de cutremure, de erupţii vulcanice şi de incendii, voalul roşu care i-a-nfăşurat sicriul e, şi acum, impenetrabil la foc. Mai târziu, sfânta a devenit, în cultul catolic, pa­troana lehuzelor, a bijutierilor, a clopotarilor, a bol­navilor de cancer pulmonar, dar şi a oraşelor Ca­tania, Palermo, San Marino sau a insulei Malta, unde i s-au înălţat zeci de biserici. Relicvele ei, transfe­rate, la începutul mileniului