Puţini sunt literaţii dedicaţi cuvântului scurs din condei care, odată trecuţi de tinereţe, mai cred în puterea adaptării la publicistica nouă. George Lixandru este un scriitor al generaţiei care a început să creeze în anii '70. Acum, a avut ambiţia să descopere şi tainele lumii virtuale, prin intermediul căreia îşi promovează cu succes textele literare.
Este un nume consacrat printre iubitorii de cultură buzoieni şi nu numai. George Lixandru a scris după Revoluţie pentru multe publicaţii precum: „Oblio", „Zig-zag", „Expres Magazin", „Opinia", „Muntenia", „Informaţia Buzăului", „Buzăul" sau „Jurnalul de Buzău".
Debut în Albina
A debutat literar în anul 1972 în „Albina", a publicat apoi versuri în „Convorbiri literare", „Flacăra", „Opinia", „Şcoala Buzoiană", a frecventat cenaclurile literare „Vasile Voiculescu" Buzău, „Astra" Braşov şi „Tomis" Constanţa.
Mărturiseşte că scrisul i-a intrat în sânge datorită unui văr, care îi era profesor la şcoala primară.
„Prin clasa a patra, fiind foarte bun la limba şi literatura română, am fost la olimpiadă. Am muncit mult la pregătire cu profesorul Nicolae Gâlmeanu care, întâmplarea făcea, să-mi fie văr bun. M-a stimulat să scriu, să creez şi aşa m-a acaparat această pasiune. Acest hobby de atunci s-a transformat pentru mine într-o profesie", spune scriitorul George Lixandru.
Potrivirea cuvintelor în versuri a fost prima sa provocare. „Cu poezia am început şi scriam enorm, pe orice temă. Eram foarte prolific. Eu nu scriu poezii la întâmplare. Adică, vezi Doamne, scriu azi una, mâine alta, şi apoi le adun într-un volum. Eu obişnuiesc să dau o anumită tentă volumului şi pe urmă scriu pe tema aceea, numai pe tema aceea", spune autorul a zece volume de poezii, editat în mai puţin de un deceniu.
„Sonete de palavragiu"
Prima sa carte se numeşte „Sonete de palavragiu", cu care a câştigat fe