Draga Bogdan,
Am cumpărat Poker pentru că poveştile mele puse pe hartie nu-s decât colaje fără finalitate şi mi-a ajuns pe la urechi total aiurea c-ai scris în 13 zile o carte şi m-am ofticat. Grav. Mi-a placut sentimentul ăsta, m-am simţit vie. Şi-am zis gata, tre’ să văd ce dracu a scris puştanu’ asta!
Recunosc, fragmentele de pe net, citite sporadic mi s-au parut lame. Eram bucuroasa-n sinea mea şi-mi zicea-băi ce carte proasta, suna fix ca dracu’.
Aşa c-am luat cartea şi-am început s-o citesc şi nu m-am mai putut dezlipi şi m-am super enervat iar. M-am simtit mică, cu Robinson Crusoe în braţe.
Şi, cum citeam, mi-am dat seamă ca, of, îmi cam placea- aşa, fix în felul ăla în care manânci o super prajitură sau o super chestie aşa, super mustoasă şi super buna şi stii că-i plină de rahaturi da’ iţi place şi n-o lasi din mana. Comfort food.
Carte de consum, îmi ziceam. E foarte drăguţ ca oamenii să-şi dorească să citeasca şi să manânce şi junk-food din cand in cand, chiar dacă te-ngraşă sau ai senzaţia că mănâci „sârmă şi pietre”. Mi se pare genial orice reuşeste să prinda mulţimile. Mă fascinează ce anume ajunge să prindă la mase, ce devine “consumabil”, e un pattern care-mi scapa(besides ieftin, rapid&all the clichee).
Revenind. Cartea ta a călătorit pâna-n Istanbul şi-napoi. A stat în mana mea prin aeroport, am foşgăit-o pe stradă, mergeam citind şi sincer, nu pricepeam ce-mi susţine setea aia să vad ce-i cu Tudor, care-i faza, ce se mai întâmplă. A intrat prin moschei, subterane şi bucatării felurite. S-au uitat toţi la ea, au deschis-o, au închis-o la loc m-au întrebat cu ce e. Cu prietenie, bani şi dragoste. Au dat din cap mulţumiţi.
Am plecat cu ea în valiză pentru cală cu gândul să mi-o scot de-acolo la check-in(aveam o gentută în care nu-mi incăpea), şi am uitat-o. Vai!Voiam să mă duc să-mi cer valiza înapo
