Alex Pelici a fost în culmea fericirii după egalul, 1-1, scos de Voința Sibiu cu Steaua, în prima etapă a ligii 1 de fotbal. Pelici spune că echipa sa va rămâne cu picioarele pe pâmânt și va lupta pentru a scăpa de retrogradare la primul sezon de liga 1 din istoria acestui club.
CITIȚI ȘI:
Voinţa Sibiu a remizat 1-1 cu Steaua. Rezultatul a stârnit furia lui Becali
Voinţa Sibiu vrea să ia jucători de la Craiova lui Mititelu
Contracte de la 12.000 la 45.000 de euro la Voinţa Sibiu
Tehnicianul Voinței a declarat că punctul scos cu Steaua este unul echitabil pentru echipa sa.
”Sunt bucuros pentru acest prim punct câștigat în liga 1. Este un punct care contează imens pentru moralul echipei, dar și pentru că este câștigat în fața celei mai titrarte echipe din fotbalul românesc. Nu avem cum să nu fim mulțumiți pentru rezultat. Le mulțumim oamenilor care au venit iar în număr mare alături de noi și suntem bucuroși că am putut să îi facem fericiți.Steaua putea să închidă jocul la 1-0. Dănălache a fost miraculos în poartă. Am avut și noi ocazii prin Cigan, Beza, Tătar. Per ansamblu a fost un rezultat echitabil. Am avut și șansă și noroc. Și Steaua a avut noroc la ocaziile noastre, dar a venit acel gol care ne-a mulțumit”, a declarat antrenorul echipei din Sibiu.
Voința a revenit de la 0-1, pe final de meci.
Steaua a deschis scorul în prima repriză prin Tatu, dar Radu Neguț a egalat în penultimul minut de joc, cu o lovitură de cap din 5 metri.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: