Soldatul roman la Stalingrad. Nu exista imagine mai induiosatoare decat cea a acestuia, tintuit de frigul iernii caucaziene, in transeu cu mana aproape degerand pe arma lipsita de munitie. Ceea ce ati citit nu este in niciun fel o exagerare, ci doar o rememorare a conditiilor in care trupele romane au incercat sa faca fata macelului adus de sovietici pe data de 19 noiembrie 1942.

Cea mai cunoscuta manipulare cand vine vorba de incursiunea armatei romane la cotul Donului si in Stepa Calmuca se refera la comportamentul soldatilor romani care, in lasitatea lor s-au retras si au prabusit flancurile armatei germane ce lupta in oras, ei fiind singurii vinovati pentru esecul operatiunii de cucerire al Stalingradului.

Ponegrirea eroilor neamului

La mai mult de jumatate de secol de la aceste evenimente, aceasta acuzatie, precum si altele de aceeasi natura, inca atarna greu si afecteaza negativ felul in care ne privim. De fapt, una din cele mai perverse tactici de ingenunchere a sensului de valoare al poporului roman a fost, incepand din 1989, completa ignorare, denigrare si luarea in deradere a reusitelor si a calitatilor noastre.

Ni se spune ca suntem nimic si ca am fost astfel dintotdeauna. Acest lucru se poate observa foarte clar cand sunt aduse in discutie diferite evenimente din istoria noastra. In niciun caz Stalingradul nu a fost un moment inaltator pentru neamul nostru, dar felul in care este perceput se face prin intermediul acestei mentalitati profund daunatoare.

Exista parerea unanim acceptata ca batalia a fost pierduta din cauza noastra, ca noi am fost intr-adevar lasi, ca am dat bir cu fugitii, ca nu am avut curaj sa ne opunem. Acest lucru nu numai ca reprezinta o palma data peste obrazul veteranilor, dar releva acea ignoranta crasa si dispretuire de sine la care am reusit sa ne pricepem in ultimele doua