După rezultatele slabe de la Bacalaureat 2011, ministerul Educaţiei plănuieşte ca, de la toamnă, să introducă unele modificări în învăţământul preuniversitar, pentru a reduce absenteismul şcolar, dar şi pentru a îmbunătăţi "parcursul" elevilor spre Bacalaureat. Printre acestea se numără accesul elevilor în şcoli pe bază de cartelă magnetică sau introducerea unei ore de lectură obligatorie în programa şcolară. Ministerul Educaţiei are în lucru 67 de acte normative care ar urma să intre în vigoare până la 1 septembrie. Această dată "va însemna o schimbare la faţă a întregului sistem de învăţământ preuniversitar", a spus secretarul de stat al Ministerului Educaţiei, Oana Badea.
"Se discută introducerea în şcoli a unui sistem care să înregistreze ora la care a intrat elevul şi ora la care iese, astfel încât se va şti exact cine nu a venit şi cine a intrat (în şcoală)", a declarat secretarul de stat Oana Badea, la o întâlnire cu inspectorii şcolari care a avut loc la Suceava şi la care a participat şi ministrul Daniel Funeriu.
Surse din conducerea Ministerului Educaţiei au confirmat pentru gândul că sistemul de acces cu cartelă magnetică a fost prezentat la această întâlnire cu inspectorii şcolari de către un informatician al Liceului "Octavian Goga" din Miercurea Ciuc, acolo unde sistemul este deja funcţional. Schimbarea nu ar fi stabilită încă pentru luna septembrie, însă Oana Badea le-a spus inspectorilor că "este important să ne gândim" la schimbarea respectivă.
Reintroducerea orei de lectură obligatorie în clasele I-VIII este însă o măsură care va fi luată de la toamnă. "De la anul, reintroducem ora de lectură obligatorie în învăţământul I-VIII. Revenim la ceea ce era bun şi ceea ce se construia efectiv în zona competenţelor elevilor noştri", a spus secretarul de stat Oana Badea.
De asemenea, Ministerul Educaţiei urmăreşte "două direcţii de l