Mesajul a fost trimis. Multumesc!

3 victorii într-o zi! Maratonul Irinei Begu se termină azi, în finala BCR Ladies Open

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 23 iulie 2011 ·

Irina Begu (56 WTA) o va întâlni în această seară (ora 18:00),în finala BCR Ladies Open de la Herăstrău (ITF 100.000 de dolari),pe iberica Laura Pous-Tio (84 WTA).

Dacă s-ar inventa un trofeu WTA pentru jucătoarea cu cea mai marerezistenţă în circuit atunci sigur juriul s-ar înclina în faţaIrinei Begu. Reverenţe scurte în faţa sa au făcut ieri, peparcursul a opt ore şi jumătate, adversare incomode, spectatoriimpresionaţi de harul şi vigoarea bucureştencei şi chiar şi copiiide mingi ce păstrează cu sfinţenie mingea iscălită de eleva luiMarius Comănescu. Dar cum a decurs maratonul de ieri?

ORA 11:00 Irina iese în cuptorul de afară şi oîngenunchează în semifinala probei de simplu, pe sfert-finalista dela Roland Garros, Carla Suarez-Navarro, 6-4, 7-5, în peste 120 deminute! Face o scurtă recuperare pe un teren adiacent şi menţineritmul la conferinţa de presă. Bifează astfel a cincea finală din2011 şi are şanse mari să devină cel mai bine clasată româncă înWTA de săptămâna viitoare. Azi, doar Laura Pous-Tio (6-0, 6-3 cuSimona Halep) o mai poate împiedica să ridice trofeul.

ORA 15:00 Căldură sufocantă, public în delir.Alături de prietena sa, Elena Bogdan, Irina e implicată pe altculoar. Cel de dublu. Întreruptă joi seara (1-1 la seturi),semifinala contra tandemului Klepac - Voracova se încheie în stilmare, româncele adjudecându-şi decisivul cu 16-14. Dar nimeni nurâde, nu cântă şi nu dansează, pentru că la uşă bate finala! Îndoar câteva minute.

ORA 17:30 Vântul începe să adie, tribunele suntneîncăpătoare la finala de dublu. De partea cealaltă a fileului, unduo italiano-turc format din Maria Camerin şi Ipek Senoglu. Irinaşi Ema se impun după un meci palpitant, scor 6-7/1, 7-6/4, 16-14."Nici nu mai pot să mă bucur. Toată săptămâna, m-am trezitîn fiecare noapte, din cauza oboselii, la 02:00 si la 03:00. Spersă rezist", a declar

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

E-INFRA, membru fondator și partener strategic al parteneriatului cu prestigiosul think-tank Atlantic Council în România

Gandul acum 14 minute
Grupul E-INFRA anunță cu mândrie statutul de membru fondator și partener strategic al Atlantic Council România, o inițiativă ce reflectă angajamentul său profund pentru dezvoltarea infrastructurii de importanță națională, inovație tehnologică și con

Florian Coldea, trimis în judecată de DNA în dosarul de trafic de influență, alături de Dumitru Dumbravă

HotNews acum o ora
Florian Coldea, fost prim-adjunct al șefului SRI, un alt fost militar şi un avocat în Baroul Bucureşti au fost trimiși joi în judecată de către procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un dosar de trafic de influenţă, spălare a b

Contestații Evaluare Națională 2025. Cum se depun contestațiile și când sunt anunțate rezultatele finale

HotNews acum 2 ore
Contestațiile la Evaluarea Națională 2025 pot fi depuse astăzi, 3 iulie, după afișarea rezultatelor inițiale. În premieră, elevii pot vizualiza lucrările corectate înainte de a decide dacă vor contesta nota. Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 i

Decizia UEFA după moartea lui Diogo Jota

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a șocat lumea fotbalului. Fotbalistul lui Liverpool s-a stins din viață seara trecută în urma unui accident cumplit. În mașina care a ars în totalitate s-a aflat și fratele lui, Andre Silva, care a avut parte de același destin tragic. Un moment de r

Temperaturi tropicale în România. Cod portocaliu în 25 de județe

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat. Potrivit ANM, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Muntenie

Vești proaste pentru șoferi! Prețul rovinietei va crește de la 1 septembrie 2025. Noile tarife

Mediafax acum 46 minute
Proiectul de lege, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanţelor, propune modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Astfel, de la 1

Vladimir Putin anunţă că va vorbi cu Donald Trump, azi

Ziua Constanta acum o ora
Vladimir Putin a declarat că va purta discuții cu omologul său american, Donald Trump, în cursul zilei de joi, 3 iulie. Anunțul a fost făcut de președintele rus în timpul unei vizite la o expoziție și a fost preluat de agențiile de presă de stat Ria

Jurnalista Ioana Dogioiu, numită purtătoare de cuvânt a Guvernului

HotNews acum 3 ore
Jurnalista Ioana Dogioiu, senior editor la Spotmedia și realizatoare Europa FM, va fi începând de săptămâna viitoare purtătoarea de cuvânt a Guvernului României. „Cu o carieră solidă în jurnalism, Ioana Dogioiu este recunoscută pentru profesionalism

Tanczos Barna: Suntem în faţa unei provocări majore în ceea ce priveşte viitorul fiscal al ţării

Mediafax acum o ora
„Este primul pachet care vizează corectarea deficitului bugetar, pentru care, aşa cum am spus, Guvernul a decis să-şi asume răspunderea. Suntem în faţa unei provocări majore în ceea ce priveşte viitorul fiscal-bugetar al ţării, dar această provocare

Plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu! Liderul partidului DREPT acuză „ticăloșie și minciună“

Ziua Constanta acum o ora
Liderul partidului DREPT anunţă că a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva fostului premier Marcel Ciolacu Vlad Gheorghe critică dur situația economică actuală a României, afirmând că aceasta nu

Vremea

București
acum

34°
joi

17°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/32°
dum.

20°/37°
Iasi
acum

32°
joi

17°/32°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

29°
joi

18°/29°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

34°
joi

15°/34°
vin.

17°/35°
sâm.

15°/31°
dum.

16°/35°
Timisoara
acum

36°
joi

15°/36°
vin.

17°/40°
sâm.

19°/35°
dum.

20°/40°