Cu şeful Sunai Cadîr trimis după gratii de aproape două luni de zile, în mega-ancheta de corupţie privind sistemul para-legal de vămuire a mărfurilor în porturile constănţene, Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa a funcţionat în sistem de avarie pentru o perioadă scurtă de timp. Iniţial, conducerea regionalei a fost asigurată de directorul adjunct al instituţiei, Florentina Ioanei, însă, de curând, pe funcţia de director executiv a fost numit Ilie Nicolae Tuică Arion. În paralel, în fruntea Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea se află directorul Ionel Neagu, fiind secondat de adjunctul Liviu Bratu, proaspăt eliberat şi el din celulele Inspectoratului General al Poliţiei Române, unde a fost închis alături de Sunai Cadîr.
Şef de serviciu în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Constanţa, Ilie Nicolae Tuică Arion, a precizat în declaraţia de avere completată pentru anul 2011 că deţine în Mircea Vodă un teren agricol de două hectare în Mircea Vodă, moştenit în anul 2009. În acelaşi an, proaspăt „unsul" şef al Vămii Constanţa a moştenit un apartament în Constanţa de 38 de metri pătraţi. Fără bani puşi deoparte, dar şi fără datorii, Ilie Nicolae Tuică Arion a declarat un venit anual în calitate de inspector vamal de 66.207 lei, în timp ce soţia sa, medic la Direcţia Sanitară Veterinară, a realizat un venit anual de 29.585 de lei. În plus, şeful de la vamă a mai obţinut 60.000 de lei din exploatarea unei livezi de pomi fructiferi, de şapte hectare, pe care o deţine în Constanţa. În ceea ce priveşte eventualele interese ale noului director executiv al Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, Ilie Nicolae Tuică Arion a declarat că nu are niciunul.
10.000 de euro de la prieteni
La rândul său, Florentina Ioanei, directorul adjunct al regionalei, a precizat că a cumpărat în 2003 un teren „agricol intravilan" de 1.