Sunt tone de lucruri pe care nu avem cum sa ni le imaginăm altfel. De exemplu, nu mai putem face ceva fără să mai facem şi altceva în acelaşi timp. Cu puţine excepţii, asta e o regulă valabilă pentru cea mai mare parte a vieţii noastre diurne.

Adică nu mai putem să stăm la televizor fără să ronţăim ceva, pentru că ne scade nivelul de chips din organism şi nu mai înţelegem nici acţiunea filmului, dacă în jurul nostru nu clefăie nimeni. E plin în jurul nostru de modificări anormale ale mersului lucrurilor, pe care e absurd să te mai gândeşti că le-ar putea corecta cineva. La fel de bine, dacă s-ar apuca specia noastră să evolueze brusc spre maimuţă, după câţiva ani de perplexitate, sunt convins că totul ar intra în firesc, aşa cum sunt şi bătrânii care mănâncă gogoşi de la echipele electorale. După cum am văzut şi în filmul Leon, până şi asasinii profesionişti iubesc şi apreciază calităţile organoleptice ale laptelui.

Deşi e produs (din ce în ce mai) teoretic de animale vii, laptele încă mai are un termen de valabilitate, care e drept din ce în ce mai lung. Asta se întâmplă probabil şi dintr-un fel de politeţe de modă veche. Adică încă mai sunt oameni care îşi aduc aminte că laptele s-ar putea strica şi de-aia nu se renunţă complet la termenul de valabilitate. Plus că şi vacile mai evoluează, că erau aici deja când am ajuns pe lună, n-au cum să nu înţeleagă atmosfera asta de challenge genetic în care ne desfăşurăm activitatea. Aşa că e bine, mai trece o generaţie şi se rezolvă şi asta, plus că nu va mai fi nevoie nici de animale. Deja, dacă nu ajung să mai cumpăr o lună lapte de la ţară, în momentul în care dau de gustul adevărat, am o reacţie de respingere, e suspect, nu seamănă cu nimic din mizeria pe care orice copil o va identifica veşnic cu produsul pur al naturii.

Aşa că, autentic înseamnă bine prelucrat, palmieri cu beculeţe v