Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poli Timișoara în război cu UEFA. Alb-violeții au fost excluși trei ani din cupele europene

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 iulie 2011 ·

Fotbaliștii de la Poli nu au liniște nici după ce au aflat că sezonul viitor vor evolua în Divizia B. UEFA a emis un comunicat prin care clubul alb-violet este exclus din Europa pe o perioadă de trei ani.

Conform UEFA, Poli Timișoara nu va putea participa în cupele europene în următorii trei ani, chiar dacă oficialii clubului timișorean sperau că după un sezon de ligă secundă să revină în Liga I și să se califice din nou în Europa. Forul european a emis un comunicat prin care explică faptul că divizarea unei societăți din cauza datoriilor duce automat la exluderea pe trei ani din competițiile organizate sub egida UEFA. Vestea vine după ce TAS a respins apelul formulat de Poli împotriva UEFA, referitoare la interzicerea de a juca în cupele europene pentru trei ani. În aceste condiții, timișorenii nu au decât să respecte regulile de licențiere UEFA și a regulilor de Fair Play Financiar, conform cărora cluburilor le este interzis să divizeze o societate comercială pentru a a scăpa de datorii.

Iancu contrazice UEFA

Președintele clubului timișorean nu a stat pe gânduri și pus pe site-ul oficial al clubului toată documentația care arată că Poli se află în regulă și din punctul de vedere al celor de la UEFA. Clubul bănățean a prezentat un act oficial primit chiar de la UEFA prin care se acceptă compensarea unor datorii la buget cu unele sume pe care una dintre firmele din grupul BKP trebuia să le recupereze de la Fisc în contul taxei pe valoarea adăugată.

“În concordanţă cu descrierea acestui caz de către FRF, noi concluzionăm că schimbarea structurii legale operată de către FC Timişoara SA nu este în conflict cu scopul principal al „regulei de 3 ani”, că FC Timişoara SA (aplicantul de licenţă) precum şi entitatea nou creată BKP & Faber SA sunt incluse în perimetrul de raportare asa cum este definit în ar. 46 al UEFA CL & FFP Regulati

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 3 ore
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 9 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 4 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 6 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

UPDATE - Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte/ Reacţia lui Nicuşor Dan

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 11 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 2 ore
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 12 ore
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

Doi soldați chinezi care luptau în armata rusă au fost capturați de ucraineni. Volodimir Zelenski cere explicații Beijingului

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că doi cetățeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau de partea armatei ruse în regiunea Donețk (est) și a cerut explicații regimului de la Beijing, care susține că este parte neutră în

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mie.

2°/15°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
sâm.

-0°/9°
Constanta
acum

mie.

0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/6°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
sâm.

2°/7°
Timisoara
acum

mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

0°/11°
sâm.

5°/13°