Trei tineri au fost tăiaţi cu o sabie de fiul primarului din Deta. Ei îl acuză pe Bogdan Roman că le-a cerut o taxă de protecţie de 8.000 de euro. Scandal cu săbii în Deta, judeţul Timiş. În centrul acestuia, unul dintre fiii primarului din orăşelul bănăţean, acuzat că a băgat în spital trei tineri pentru că nu şi-au plătit taxa de protecţie.
În urma unui scandal izbucnit sâmbătă în Deta, localnicii au început să reclame că ziua oraşul este condus de primarul Petru Roman, în timp ce noaptea băieţii lui, Bogdan (32 de ani) şi Călin (27 de ani), trăiesc regeşte din colectarea de taxe de protecţie.
OPINIE: Cum au ajuns beizadelele şi derbedeii de bani gata să controleze România
Sumele pretinse de ei variază, potrivit acuzatorilor, între 200 şi 8.000 de euro. Iurg Petru (24 de ani), Alexandru Ştefan (31 de ani) şi Bogardo Gartner (20 de ani) susţin că au căzut pradă mâniei lui Bogdan Roman tocmai pentru că nu au vrut să-şi plătească taxa. Primarul din Deta se dezice de faptele fiului său acuzat că ar fi cerut taxe de protecţie prin oraş. Acesta din urmă a fost dat dispărut, doar fratele său fiind găsit de poliţişti aseară.
„Cel mai temut om din Deta"
Scandalul a pornit pe terasa unui local din Deta. „Fiul primarului a venit direct la mine şi mi-a cerut 8.000 de euro. Mi-a zis că sunt băiat de bani gata şi am de unde să scot banii, mai ales dacă ţin la viaţă. Mi-a spus că nu o să plec în viaţă de pe terasă dacă nu scot banii. Ştiu că tot oraşul se temea de el, că despica oameni cu zâmbetul pe buze. Eu am scăpat cu viaţa, dar mă tem pentru familia mea. Primarul şi copiii lui sunt mână în mână cu poliţia. E cel mai temut om din Deta. Şi fratele lui e la fel de psihopat, dar ăla măcar nu te omoară, ci te lasă direct în scaunul cu rotile", a povestit Alexandru Ştefan.
Bogardo a fost tăiat pe mână, Alexandru a f