Update. Un articol bun pe Guardian. Multam, Tudor, pentru recomandare.

The terror of Norway has not come from Islamic extremists. Nor has it come from the far left, even though both these groups have been accused time after time of being the inner threat to our “way of living”. Up to and including the terrifying hours in the afternoon of 22 July, the little terror my country has experienced has come from the far right.

For decades, political violence in this country has been almost the sole preserve of neo-Nazis and other racist groups. During the 1970s they bombed leftwing bookstores and a May Day demonstration. In the 80s two neo-Nazis were executed because they were suspected of betraying the group. In the past two decades, two non-white Norwegian boys have been died as a result of racist attacks. No foreign group has killed or hurt people on Norwegian territory since the second world war, except for the Israeli security force Mossad, which targeted and killed an innocent man by mistake on Lillehammer in 1973.

O paralizie stranie a cuprins media în partea ei de analiză-şi-sinteză în ce priveşte omorurile din Norvegia.

Mai întîi, suspectul a fost – imediat după atacul din Oslo – plasat în matricea “teroristului musulman”, portretul robot pe care îl folosim de obicei pentru a desemna duşmanul generic, universal, amestec de musulman fanatic cu barbar absolut, criminal etc.

Apoi, cînd au început să apară amănunte despre criminal (sau despre unul dintre criminali – încă nu ştim dacă a plănuit singur întregul atac), interpretările faptei teorriste au îngheţat. Pentru că nu respecta şablonul care facea comoda presa populista. Nu era nici musulman, nici de prin lumea a treia, nici anti-creştin. Se declara creştin şi declara cu emfaza: “Inainte de a incepe cruciada noastra, trebuie sa ne facem datoria si sa decimam marxismul cultural”.

De