Unul a făcut echipa, regulamentele şi stadionul. Altul a jucat “doar” 15 sezoane în ea. Ultimul a asudat tricoul de 274 de ori. Azi deapănă, din nou, poveşti. Împreună
“Marele şi dubla mută, da, neinstruiţilor?”, încearcă să-i intimideze din prima. “Hai, bre, nea Iliuţă, toată viaţa ai făcut dincolo scheme şi regulamente, nici aici nu ne scuteşti?” “Ceapa mamii voastre de pifani, aşa de vorbeşte, mă, cu un general al Armatei Române?” “Da, care a jucat table cu Decebal înainte de sinucidere, cu calul lu’ Menumorut, cu cea de-a treia soaţă a lui Ştefan cel Mare, cu Ocaua lui Cuza şi cu Gică Petrescu…Hai, mai bine, ia mata o berică rece la bord, că pe-acolo, pe jos, nu beai in timpul serviciului. Uiteee, şase-patru, te-am curentat c-o poartă, că tot îţi plăcea matale să stai între buturi..”
Crăcănel în patria fotbalului
Nea Ilie ia zarurile, le amestecă oleacă, dar nu-i iartă. “Vezi, mă Crăcănele, de ce n-are ursu’ coadă? Nu mai bine te lăsam să putrezeşti la Iaşinton? Te-am adus la trupa mare, te-au dat ăia cel mai bun jucător din ţară doi ani la rînd. Ai fost primu’ de-ai marcat în patria fotbalului, la amicalul ăla cu Arsenal, 1-1. Prin ‘61-’62, n-a existat echipă căreia tu să nu-i introduci măcar o boabă în campionat…Apoi, printre ăia gălbejiţi, ai ratat penaltyul, în ‘64. Ţii minte ce-ai mai plîns? Aoleooo, tovarăşe Iliuţă, pînă şi puradeii de cartier îmi zic «Ratangiul de la Yokohama». Da’ ţi-ai revenit, Crăcănele, tată, ţi-ai revenit. 15 sezoane mi-ai mîncat viaţa. 15 numa’ tu…”
Macerata a halit Armata
“Luaţi-o şi pe asta, tovarăşe General. Şase-şase, trei direct pe matale! Te-ai tăiat ca fularul, ca atunci cînd porcul ăla de Macerata ne-a furat la barajul cu Borussia Dortmund, din ‘57. Tu, Fane, du-te şi adu o alună, ceva, că atunci aveai vreo şase anişori numa’, domnu’ Maestru emerit al sportului. Dacă nu te aruncam eu în l