Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Retrogradaţi în liga secundă, handbaliştii de la CSM şi-au reluat pregătirile

Publicat in Bihoreanul, duminică 24 iulie 2011 ·

După ce a retrogradat în liga secundă, formaţia orădeană de handbal CSM, antrenată de Sebastian Tudor, o va lua din nou de la capăt din eşalonul al doilea. Pe 17 iulie a avut loc reunirea lotului, o zi mai târziu au fost programate vizitele medicale, iar de marţi 19 iulie bihorenii se antrenează la Stadionul Tineretului.

Pregătirea handbaliştilor de la CSM din această perioadă, când are loc reacomodarea la efort, se efectuează la Stadionul Tineretului, în Băile Felix şi la sala de sport din Sântandrei, întrucât Arena "Antonio Alexe" se află în plin proces de renovare, în perspectiva Campionatului European de baschet feminin rezervat junioarelor.

După antrenamentele de pe plan local, pe 4 august echipa orădeană va urca în cantonament la Stâna de Vale, unde va rămâne până pe data de 13.

Antrenorul Sebastian Tudor a punctat că la Stâna de Vale, se va axa pe pregătire fizică generală - dimineaţa, respectiv antrenamente tehnico-tactice la sala de sport din Beiuş - după amiaza.

La Beiuş, unde handbaliştii de la CSM vor face naveta în această perioadă, "se va căuta scoaterea în evidenţă a abilităţii, a vitezei şi se va pune accent şi pe apărare, faza defensivă fiind punctul negativ în ediţia trecută de campionat", a mai spus Sebastian Tudor.

Seria jocurilor amicale pentru orădeni va începe pe 17 august, la Cluj, într-o partidă cu echipa locală de ligă naţională, Universitatea. Apoi, din 19 până în 20 august, CSM Oradea va lua parte la un turneu naţional de jocuri la Turda, unde vor mai fi prezente echipa locală Potaissa şi HC Caraş-Severin, echipe de primă divizie, precum şi Minaur Baia Mare, echipă retrogradată şi ea din Divizia A, dar care s-a întărit considerabil în această vară.

Tot în luna august, handbaliştii orădeni vor mai participa la un turneu de jocuri de verificare, la Satu Mare, în perioada 26-27. Va fi, de fapt, un "triunghi

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°