Jurnalul Naţional a continuat ancheta jurnalistică în cazul falsificării listelor cu semnăturile de adeziune ale Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), cunoscut drept partid al europarlamentarului László Tőkés.
În cursul zilei de vineri am verificat, prin sondaj, câteva din adresele care figurează în fotocopiile listelor cu semnăturile de adeziune primite anterior la redacţie.
Având în vedere că, în decursul zilei de joi am descoperit că marea majoritate a listelor de semnături depuse de PPMT la Tribunalul Bucureşti erau falsificate, liste întregi fiind semnate de aceeaşi persoană, aveam bănuiala că vor exista neconcordanţe între numele din liste şi adresele de domiciliu trecute în dreptul acestora.
Bănuiala ne-a fost confirmată. Cu o singură excepţie, la niciuna dintre adresele verificate nu au locuit vreodată persoanele din liste. Iar excepţia este un domn care a locuit la adresa respectivă în urmă cu peste un deceniu.
Prima vizită am făcut-o în strada Gologanului, din Sectorul 3 al Capitalei, întrucât aici figurează cu domiciliile trei persoane care apar într-o listă. Cine ştie, ne-am zis, poate o fi trecut omul cu listele pe strada Gologanului şi a bătut din poartă în poartă, până i-a găsit pe simpatizanţii d-lui Tőkés. Apoi o fi semnat în numele lor, fiindcă oamenii or fi fost analfabeţi sau cu mâinile în ghips.
Dar, la numărul 23 este casa unui venerabil domn în vârstă de 94 de ani. Nu a locuit acolo altcineva în afara sa şi a răposatei soţii. Nici vorbă să fi auzit de numele de Împuşcatu sau Dinu (două persoane care figurează în liste cu domiciliul în Gologanului nr. 23).
La fel, la numărul 55 locuieşte o familie care n-a auzit vreodată de Nădbavmic Petre.
Mai departe, casiera blocului R15 din Bd. Camil Ressu îmi confirmă că niciodată nu a fost printre locatari domnul Vancea Adrian. Doamna locuieşte în blocu