Vecinii au fost deranjaţi de muzica şi gălăgia excesivă care au durat până dimineaţa, iar la un moment dat au auzit ţipete: "Doamne, ce se întâmplă? Are un cuţit în mână!", apoi urletele de disperare au continuat. Echipele de salvare au găsit-o pe Heather decedată, iar pe o altă tânără de la petrecere înjunghiată de două ori în piept. Aceasta este în stare gravă, dar stabilă.
Cercetările sunt de-abia la început şi se bănuieşte că de vină pentru această crimă ar fi un vecin care a fost atât de deranjat de zgomotul creat de petrecăreţi, încât a pus mâna pe un cuţit şi a lovit primele persoane care i-au ieşit în cale.
"Este un şoc incredibil. Zgomotul a fost infernal, dar să omori pe cineva din cauza asta e prea de tot", a declarat unul dintre vecinii deranjaţi de gălăgia din noaptea precedentă.