Soldatul roman la Stalingrad. Nu exista imagine mai induiosatoare decat cea a acestuia, tintuit de frigul iernii caucaziene, in transeu cu mana aproape degerand pe arma lipsita de munitie. Ceea ce ati citit nu este in niciun fel o exagerare, ci doar o rememorare a conditiilor in care trupele romane au incercat sa faca fata macelului adus de sovietici pe data de 19 noiembrie 1942.

Infrangerea armatei romane in Caucaz (I)

Aprovizionarea defectuoasa a trupelor romane a fost mereu un subiect de disputa intre cei doi aliati. Maresalul Antonescu a conditionat participarea romaneasca daca aceasta va beneficia in continuare de antrenament si de echipare corespunzatoare, Hitler insusi promitand ca aceasta responsabilitate va fi asumata de cel de-Al Treilea Reich.

Insa, de fiecare data, nevoile diviziilor germane primau asupra celor romanesti, iar aprovizionarea trupelor romane a fost pe intreg parcursul bataliei deficitara, Marele Cartier General mereu fiind ingrijorat si punand sub presiune partea germana sa isi respecte angajamentele. Existau probleme si in prioritizarea transporturilor, trenurile care plecau din tara erau deviate de germani si ajungeau mult mai tarziu la destinatie.

Ar fi inutil in cazul acesta sa mai vorbim despre armele invechite folosite de soldatii romani, tinand cont ca ei nu aveau nici macar imbracaminte corespunzatoare, iar ratiile le erau insuficiente. Semnale de alarma asupra conditiilor precare in care se aflau soldatii romani au fost trase de la bun inceput, dar ele nu au fost luate in considerare.

In schimb, li s-a dat inspre aparare un front cu mult peste capacitatea lor, astfel incat nici macar rezerve importante nu mai detineau, acestea fiind folosite la umplerea golurilor de pe linia frontului. In ciuda acestor conditii potrivnice, atunci cand sovieticii au atacat, soldatii romani a