Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Personaje de poveste lângă casa lui Creangă de la Târgu Neamţ

Publicat in Adevarul, duminică 24 iulie 2011 ·

Parcul tematic „Ion Creangă“ din localitatea natală a povestitorului atrage zilnic turişti din întreaga ţară. Tuşa Mărioara, Smărăndiţa Popii, Moş Chiorpec, dar şi ursul păcălit de vulpe te aşteaptă gard în gard cu bojdeuca lui Creangă.

Nu este turist care, odată ajuns în Târgu Neamţ, să nu poposească şi la bojdeuca lui Ion Creangă. Aflată aproape de biserica de la intrarea în oraş, casa este uşor de reperat de oricine este interesat s-o viziteze. Înconjurată cu un gard din nuiele, bojdeuca aminteşte de satul din „Amintirile“ scriitorului şi dă o notă aparte Humuleştiului de acum, devenit cartier al oraşului Târgu Neamţ.

Preţul de vizitare pentru adulţi este 4 lei, pentru copii 2 lei, iar taxa de fotografiere se ridică la 10 lei. „De fiecare dată când vizitez bojdeuca mi se pare altfel. Abia când ajungi aici reuşeşti să vezi filmul «Amintirilor», să trăieşti cu adevărat povestea lui Nică. Este una dintre puţinele case memoriale care mă face de fiecare dată să mă simt altfel“, spune suceveanca Anca Grigoraş. Gard în gard cu locul natal al scriitorului, personajele din poveştile copilăriei prind viaţă. Înfiinţat în 2004 de humuleşteanca Niculina Gârneţ, parcul tematic „Ion Creangă“ atrage prin farmecul aparte dat de fingurinele din ghips, realizate de un meşter braşovean, şi de animalele împăiate de un profesor din Târgu Neamţ.

Intrarea costă 1 leu

La intrare te întâmpină Nică, pândit din spate, de sub un cireş, de Tuşa Mărioara cu jordia în mână. Cocoşul din „Punguţa cu doi bani“ stă cuminte şi te analizează, iar capra, iezii şi lupul stârnesc întotdeauna râsetele copiilor. Nu lipsesc nici Moş Chiorpec, ursul păcălit şi vulpea cea şireată. Smărăndiţa Popii stă lângă Calul Bălan, iar pisoii sunt „la stâlpul hornului, unde lega mama o şfară cu motocei, de crăpau mâţele jucându-se cu ei“.

„Cea mai mare surpriză a fost să de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Yoon Suk Yeol, președintele sud-coreean care a declarat legea marțială și pe care parlamentarii l-au sfidat

HotNews acum o ora
Yoon Suk Yeol, președintele sud-coreean, a decretat marți legea marțială. Un procuror care a fost ales președinte în mai 2022 cu o diferență mai mică 1% de contracandidatul său, Lee Jae-myung, Yoon Suk Yeol a devenit din ce în ce mai nepopular, în t

Lasconi anunţă miting pro-Europa în Piaţa Victoriei: „Vino alături de mine la marşul de susţinere al valorilor europene"

Mediafax acum o ora
Potrivit unui anunţ postat pe Facebook, manifestaţia pro-Europa va fi organizată joi, 5 decembrie, de la ora 17.00. „Vino alături de mine la marşul de susţinere al valorilor europene. Ne întâlnim în Piaţa Victoriei, de la ora 17:00”, este mesajul t

Marcel Ciolacu a discutat cu Elena Lasconi despre formarea unei majorități parlamentare pro-europeană: „Esențial este să păstrăm direcția actuală a României”

Libertatea acum 3 ore
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat într-o postare pe Facebook că a avut o întâlnire cu Elena Lasconi, candidatul USR ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, în care au discutat despre formarea unei majorități parlamentare pro-europene.

Cel mai scump pom de Crăciun costă 2,3 milioane de euro. Unde este instalat și cu ce este împodobit VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Compania germană Proaurum, specializată în comerţul cu aur, a prezentat marţi, 3 decembrie, în oraşul Munchen, "cel mai scump" brad de Crăciun din Europa, cu o valoare estimată de 2,3 milioane de euro, relatează agenţia EFE. Acest pom de Crăciun, co

JAF ÎNARMAT la o bancă din Călărași. Un bărbat mascat a reuși să obțină o sumă impotantă de bani sub amenințarea unui pistol

Gandul acum 2 ore
Un atac sub ameninţarea armei a avut loc, marţi seară, la o sucursală a unei bănci din municipiul Călăraşi. Un bărbat îmbrăcat în negru, cu cagulă, a intrat în sediul băncii, singur, a scos de sub geacă un pistol şi a cerut bani. Conform surselor Gâ

Marcel Ciolacu, reacție după postarea „România va fi parte a Rusiei” de pe un cont asociat cu Dughin: „România nu poate avea un viitor alături de Rusia!”

HotNews acum 5 ore
Postarea de pe contul de X atribuit ideologului lui Putin demonstrează „tuturor de ce regimul putinist este o amenințare la adresa democrației”, transmite premierul Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook. „România nu poate avea un viitor alături

România, condamnată la CEDO într-un caz de distribuire de fotografii intime / Dosarul deschis în urma plângerii unei tinere de 18 ani a fot închis pe prescripție

G4Media acum o ora
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru că nu a sancţionat un bărbat care a publicat online fotografii intime ale fostei sale partenere, relatează AFP, transmite Agerpres. Instanţa europeană a condamnat astfel R

Opt percheziții în Bucureşti, Ilfov şi Teleorman, într-un dosar de evaziune privind activitatea de ride-sharing

Libertatea acum 3 ore
Procurorii DNA au descins, marți, la opt adrese într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de evaziune fiscală. Faptele ar fi fost săvârșite, în perioada 2023-2024, și au legătură cu activitatea de ride-sharing a unor societăți comerciale, informează

Negocieri pentru viitorul guvern: Prima întâlnire a liderilor PSD, PNL, USR, UDMR, în încercarea de a forma o majoritate

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Elena Lasconi, Kelemen Hunor și reprezentanți ai minorităților naționale vor avea miercuri prima întâlnire, după alegerile parlamentare în urma cărora cele trei partide ale dreptei naționaliste radicale au adunat peste

Pericol iminent la Maternitatea Odobescu din Timișoara. O bucată de tavan a căzut într-o clădire cu 150 de paturi VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
O bucată de tavan de la Maternitatea Odobescu din Timișoara s-a prăbuşit, iar opt bebeluşi din Clinica de Neonatologie au fost transferaţi la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu”. Incidentul a avut loc duminică, 1 decembrie, la Secţia Neonatologie, în

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
Iasi
acum

mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/3°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

6°/8°
joi

6°/8°
vin.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-0°/4°
mie.

-0°/4°
joi

-0°/4°
vin.

1°/3°
Timisoara
acum

mar.

2°/7°
mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

3°/4°