Motivat. După despărţirea de Oana, Pepe se simte în stare să creeze muzică mai mult şi mai bineCine ţi-a zis prima oară Pepe?

În loc de bebe mic, bebiţă, mi-a zis frate-miu Pepiţă, şi toată copilăria, chiar şi în clasele I-IV, aşa mă strigau, Bebiţă sau Pepiţă. Când am devenit mai măricel au început cu Pepito, Pepino, Pepe. Nu mai ţin minte cine mi-a zis prima oară Pepe, dar niciodată cineva nu mi-a zis Ionuţ sau Nicuşor, aşa cum mă cheamă.

Box. Pepe n-a renunţat la antrenamente nici în Los Angeles, unde s-a împrietenit cu doi sportivi din Marea BritanieCând ai început să faci box?

Cred că aveam cinci-şase ani. Tata a fost campion naţional la box, frate-miu mai mare, Giani, a practicat şi el. Cu băieţii din gaşcă se antrena într-o boxă de la bloc, utilată cu tot echipamentul. Făcuseră şi un ring de box, în spatele blocului. Pe atunci nu erau decât cluburile importante Steaua, Dinamo, nu existau săli de fitness, aşa că băieţii se mai antrenau şi prin subsoluri. Şi mie îmi plăcea să stau printre ei. Pe la 8-9 ani am început să fac box la club până pe la 14 ani. Începusem să prind gustul şi să ştiu cum stau lucrurile, până în ziua în care mama a început să plângă, că să nu-mi spargă cineva nasul, că ea mă iubeşte şi că sunt prea frumos ca să mă bată lumea şi să devin urât (râde). Zicea: „de ce nu te apuci tu, mămică, de muzică, pentru că tu cânţi frumos". Nu aveam nici un model în muzică şi i-am zis: „mamă, da' ca cine să fiu eu cântăreţ?" „Mamă, da' ca cine să fii tu boxer", mi-a răspuns. Nu erau atunci nici Doroftei, nici Bute. „Trebuie să faci altceva, nu o să trăieşti bine din box", zicea. Şi m-a convins. La 15 ani, m-am apucat să fac studii muzicale.

Dar ce cântai aşa de frumos?

Melodii de cartier, cu chitara, în colţul blocului. Cântam „Puştoaico, tu ai sânge de viperă" ori cântece de pe ştrand. Că mergeam la ştrand, adică săream ga