Trei unităţi de învăţământ au rămas fără suprafeţe importante din spaţiul şcolii, prin punerea în posesie a moştenitorilor foştilor proprietari. Primăria Focşani, în calitate de administrator al bazelor de învăţământ, nu a întreprins nicio măsură să ajungă la o soluţie de despăgubire cu revendicatorii.
În baza legilor care permit revendicarea de către moştenitori a diferitelor spaţii, unele de utilitate publică, s-a ajuns în ultimii ani, la Focşani, ca o bună parte terenurilor şi chiar clădirilor în care funcţionează şcoli sau grădiniţe, care au aparţinut în perioada interbelică unor proprietari bogaţi, să fie retrocedate.
Prin hotărâri definitive şi irevocabile date de judecători, moştenitorii au câştigat cinci imobile în care funcţionau patru grădiniţe şi Palatul Copiilor. Mai nou însă, retrocedările au intrat şi în curţile şcolilor construite în timpul regimului Ceauşescu şi chiar mai vechi de atât. Este cazul Şcolilor „Ştefan cel Mare" şi „Duiliu Zamfirescu", dar şi Colegiului Naţional „Unirea", care au rămas fără aproximativ 3.000 mp din spaţiul destinat activităţilor recreative.
Cea mai recentă situaţie s-a înregistrat la Colegiul „Unirea", unde luna trecută conducerea celei mai prestigioase unităţi de învăţământ din Vrancea s-a trezit cu executorul la poarta şcolii.
„Au venit atât reprezentanţii moştenitorilor, cât şi cei ai Primăriei Focşani şi au început, conform schiţei, să traseze în curtea şcolii, cu vopsea, spaţiul de 1.600 mp câştigat în instanţă. Ni s-a luat o bună parte din terenul de handbal şi din cel de baschet, cu toate că se putea ajunge la o formulă de compromis. Proprietarul terenului mi-a spus că Primăria nu i-a oferit nimic în schimb", ne-a declarat Cornel Noană, directorul Colegiului „Unirea".
Citeşte amănunte în săptămânalul local "ADS Focşani".
Ziarul se găseşte la chioşcurile de difuzare a presei din or