Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gâlceava matematicienilor Mircea Badea îl provoacă pe CTP

Publicat in Ziua Constanta, duminică 24 iulie 2011 ·

Ar putea părea un remake după "Shaolin provoacă Ninja", genul de filme la care ne uitam în copilărie, adunaţi ciorchine pentru o noapte de video. Dar nu este aşa ceva, căci în situaţia de faţă doar unul dintre protagonişti ştie să dea cu pumnul, piciorul sau karata. Celălalt loveşte doar cu capul, dar, şi când loveşte, plâng partide întregi. Acum, deşi promisese că nu mai zice nimic de CTP, deşi acesta îl rugase frumos nici să nu mai zică, Mircea Badea n-a avut astâmpăr şi a comis-o iarăşi. Simţindu-se, probabil, cu musca pe căciulă atunci când a citit despre "lătraii de presă" la care făcea referire Crucişătorul presei româneşti, primul şpagasin al ţării n-a ezitat să-i dea replica, pe post, transformându-şi emisiunea într-o tribună de aruncat ironii ieftine spre domnul Popescu.

Dar CTP nu e genul de om care, primind un scuipat cu boltă din Băneasa, să se şteargă şi să meargă mai departe. Într-un editorial dur şi sec, el îi aplică o scurtă corecţie domnului Badea, atrăgându-i atenţia că, prin însuşi comportamentul lor, Vuvuzel şi celelalte tonomate din Antene, justifică "zicerile preşedintelui Băsescu". Şi, după ce îl urechează puţin pe neobrăzat, CTP îi mai trage o castană finală, făcând trimitere la o nefericită declaraţie a lui Badea. Acesta susţinuse, la măsuţă, în direct şi la oră de vârf, că "inteligenţa înseamnă capacitatea de adaptare a individului". Or, CTP îi pune o întrebare de baraj: dintre generalul Oprea Gabriel şi poetul Eminescu Mihai, cine era mai inteligent? Şi nu i-o pune oricum, ci cu subtilităţi matematice, cerându-i prezentatorului teve, care a absolvit totuşi Matematica, să spună, ca la tablă: relaţia dintre inteligenţă şi adaptabilitate este necesară şi suficientă? Dragii mei, eu n-am făcut Matematica, nu mă pricep la cifre şi mă uit la integrale ca la scrierea minoică B, însă pentru un lucru bag mâna în foc: Mircea Badea nu mai e

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum o ora
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Închiderea totală a Podului Dunărea dintre Ruse şi Giurgiu, amânată. Când va fi oprită circulația

HotNews acum 38 minute
Autorităţile bulgare au anunțat că închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse, care era programată pentru 6 martie și 7 martie, 27 și 28 martie, a fost anulată, conform unui anunţ al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, citat d

Marea Britanie şi Franţa colaborează cu Ucraina la un plan de „încetare a luptelor”. Keir Starmer: „Un pas în direcţia bună” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat, duminică, 2 martie, că Marea Britanie şi Franţa lucrează împreună la un plan pentru a opri luptele dintre Ucraina şi Rusia, cu doar câteva ore înainte de un summit al celor aproximativ 15 lideri europeni la

UE își va crește cheltuielile pentru apărare. Ursula von der Leyen: „Slăbiciunea generează mai mult război”

HotNews acum 24 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa duminică la summitul de la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană și sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană își va crește cheltu

O navă spaţială privată americană a aterizat pe Lună

HotNews acum o ora
O companie americană a reuşit, duminică, aterizarea navei sale spaţiale pe Lună, devenind a doua companie privată care atinge acest obiectiv, după cum a arătat transmisiunea în direct a misiunii, potrivit AFP. Blue Ghost Mission 1 a Firefly Aerospac

Ursula von der Leyen: Vom sprijini Ucraina, întreprinzând în acelaşi timp o creştere a apărării europene

News.ro acum 46 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că va „sublinia sprijinul continuu al Europei pentru Ucraina” în timpul summitului de apărare de la Londra. „În drum spre Londra pentru a sublinia sprijinul continuu al Europei pentru Ucraina

Britanicii, francezii şi ucrainenii vor propune SUA un plan de încetare a focului în Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Keir Starmer a declarat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina sunt de acord să lucreze la un plan de încetare a focului pe care să-l prezinte Statelor Unite, potrivit AP. Duminică, Starmer organizează la Londra Summitul liderilor privind Ucraina. Pri

Coloane de maşini pe Valea Prahovei. Autorităţile recomandă folosirea rutelor alternative

Mediafax acum 28 minute
Autorităţile avertizează că duminică după amiază s-au format coloane de maşini pe Valea Prahovei. De aceea, şoferilor li se recomandă să folosească rute alternative. Duminică, la ora 13:30, este aglomeraţie pe sensul dinspre Braşov către Ploieşti al

1.000 de fiole, susceptibile a fi substanţe dopante de risc, descoperite în bagajele unui ucrainean, la vama Halmeu - FOTO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră au descHis dosar penal unui cetăţean ucrainean care a încercat să introducă în ţară, ascunse în bagajele personale, 1.000 de fiole susceptibile a fi substanţe dopante de risc. ”Azi dimineaţă, în jurul orei 3.40, în Punctul de

Summit la Londra al liderilor europeni pe tema războiului din Ucraina și a apărării Europei. Ilie Bolojan și-a anunțat participarea / Va fi prezent și Zelenski

HotNews acum 7 ore
Prim-ministrul Regatului Unit, Keir Starmer, organizează duminică la Londra o întâlnire cu mai mulți lideri europeni pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. Evenimentul la care participă și președintele interimar al Români

Vremea

București
acum

dum.

2°/8°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/15°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
Timisoara
acum

dum.

2°/8°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°