Reporter: Cât exact a fost gradul de subscriere în oferta "Petrom"? Sunt zvonuri că nu ar fi fost subscrisă nici în proporţie de 50%...
Rareş Nilaş: Gradul de subscriere a fost sub pragul minim de 80%, la care oferta s-ar fi încheiat cu succes. Nu are nicio relevanţă cît s-a subscris.
Reporter: De ce a eşuat oferta "Petrom"?
Rareş Nilaş: Piaţa a fost extrem de volatilă în această perioadă, iar contextul internaţional a fost defavorabil. La Bursa de Valori Bucureşti, preţul acţiunilor SNP a oscilat, în perioada ofertei, între 0,365 lei şi 0,417 lei/titlu. Ştirea pozitivă cum că Germania şi Franţa au căzut de acord să ajute Grecia a venit abia joi seara, cu o zi înainte de încheierea ofertei. A fost, însă, prea târziu pentru că investitorilor instituţionali le ia un anumit timp ca să reacţioneze. Astfel de investitori iau decizii conform rapoartelor de analiză etc. Ei nu reacţionează la fel de repede precum investitorii de retail.
Să nu uităm că investitorii sunt în expectativă, având în vedere că pe 2 august Congresul Statelor Unite este programat să ia o decizie cu privire la majorarea limitei de îndatorare a ţării.
Reporter: La urma urmei, ce legătură are datoria SUA cu oferta de vânzare a 9,8% din "Petrom"?
Rareş Nilaş: Are o legătură foarte mare. Oferta s-a adresat investitorilor financiari instituţionali străini pentru că numai ei puteau să mobilizeze o asemenea sumă de bani (n.r. maximum 610 milioane de euro). Investitorii analizează contextul financiar internaţional şi iau decizii şi în funcţie de acesta.
Rareş Nilaş: Contextul internaţional a dus la eşecul ofertei. Toate scenariile că oferta a fost cu dedicaţie pentru anumiţi investitori au fost nişte speculaţii nefondate.
Reporter: Totuşi, în Prospectul de Ofertă este menţionat că Petrom este cel mai mare producător de gaze şi petrol din Europa de Sud-Est. C