Compania Can Serv a scos in aceasta luna “de la naftalina”un proiect rezidential cu 1.000 de apartamente in zona Lujerului, cu ocaziatargului imobiliar Project Expo din Capitala. Pretul locuintelor este cu peste 30% mai mic,fata de nivelul la care se dorea initial vanzarea.
Astfel, preturile afisate la standul Primavara Lujerului de la targulimobiliar, organizat la jumatatea acestei lunier, erau de 800 de euro pe mp. In 2008, cand a fostinitial lansat proiectul preturile erau de 1.200 euro pe mp. Astfel, acum preturileincep de la 38.000 euro pentru o garsoniera.
Reprezentantii de vanzari ai companiei au mentionat ca nu aureinceput contractarile in proiect, dar ca se doreste redemararea constructiei inaceasta toamna, in prezent purtandu-se discutii pentru o finantare.
Proiectul rezidential al Can Serv, al doilea din portofoliulcompaniei, a fost anuntat in 2008, dar, ulterior, in contextul crizei, constructia afost sistata.
Apoi, in toamna lui 2009, compania a anuntat ca doreste sa reialucrarile, insa planurile nu s-au concretizat, iar proiectul a ramas inca in stand-by. Daca in toamna lui 2011 vorfi reluate lucrarile de constructie, asa cum intentioneaza compania, Primavara Lujeruluiva fi cel mai mare proiect rezidential blocat de criza care este reluat.
Constructia urmeaza sa cuprinda peste 1.000 de apartamente,iar 70% din unitati vor fi garsoniere si 2 camere. Anterior, investitia inacest proiect era estimata la peste 100 milioane euro.
In prezent, constructia este la stadiul de fundatie.
Compania CanServ a mai dezvoltat ansamblul Primavara Rezidential, amplasat insectorul 6 al Capitalei, care cuprinde 486 de locuinte. Acest proiect a fostdeja finalizat si doar 50 de apartamente mai sunt disponibile. Preturile in acest proiect sunt acum de 700 de euro pe mp cu TVA inclus.Si aici, initial, p