Strânge din dinţi de fiecare dată când norul de foc clocotind i se plimbă pe braţe. Beţigaşul încins se stinge apoi cu un zgomot surd. Ca şi cum ai arunca un chibrit aprins în apă. Buzele se încălzesc, însă numărul abia începe. Vâlvătaia de pe baston se înfoaie şi mai mult când Jafar, fachirul de 17 ani, îl aruncă curajos sub braţul larg al cupolei. Astăzi îl prinde cu dexteritate măiastră, însă s-a întâmplat să îi scape, să se aprindă rumeguşul din manej sau chiar hainele sale din material supraelastic. „Oamenii au aplaudat”, iar cei din culise, cu o cârpă, au oprit producerea unei catastrofe. Recunoaşte că o dată cu fiecare reprezentaţie o mică cantitate de amestec combustibil îi rămâne în suflet, pe lângă cei câţiva mililitri ajunşi în stomac.
Însă e tânăr, rezistă. De dragul spectacolului. Semnele arsurilor de la mâini i se văd doar de aproape. Mi le arată cu seninătate (foto). Cel puţin o oră după ce a ieşit din spectacol nu are voie să-şi sărute iubita. Bine că nu are nici una deocamdată. Imediat îşi schimbă hainele ce au căpătat o „mireasmă” de sondor – miros de la o poştă a petrol. Apoi îşi clăteşte gura cu o soluţie specială, a cărei alcătuire e la fel de secretă ca şi amestecul combustibil pe care reuşeşte să-l „mănânce” la fiecare spectacol, transformându-l în foc. El e Jafar, îmblânzitorul de flăcări, copilul circului, băiatul care a trăit toată viaţa sub cupolă, crescând în rulota unei bresle cu un renume de 300 de ani. Circul familiei Takacs, din Budapesta.
Omul care nu simte durerea
Imensa pălărie colorată a circului s-a aciuat acum câteva zile la marginea oraşului. Spectacolul pe patru roţi a sosit în linişte, discret, aşa cum a şi plecat. Auzisem de la un reputat profesor universitar cum că foarte rar se nasc oameni care nu simt durerea. Că din acest motiv nu ajung la maturitate. Aşa că atunci când am afla
