J.J. Abrams nu il elogiaza pe Steven Spielberg pentru ca acesta ii produce filmul. Autorul lui "Star Trek: Un nou inceput" e fan al filmelor acestuia inca din copilarie. "Super 8" e, asumat, un exercitiu de admiratie si nu filmul unui regizor cu pareri proprii. El demonstreaza nu doar de ce il iubim pe Spielberg, dar si de ce nu oricine poate fi Spielberg.
Exista ceva irezistibil in "Super 8", asteptatul film al lui J.J. Abrams, regizor nascut in 1966 si considerat ca are datele sa fie, ma rog, un nou Steven Spielberg. (De ce n-ar incerca sa fie un J.J. Abrams?).
Ultimul sau "Star Trek" (2009) era proaspat si energetic, iar "Super 8" - desi nu e un film personal, e nu doar un omagiu adus lui Spielberg, dar si un omagiu adus unui anumit mod de a face cinema (si al unui anumit timp).
Pentru cine are azi 20 de ani si crede, asa cum ii place criticului Magda Mihailescu sa spuna, ca cinematograful a inceput in 1990 - deci nu a vazut niciun film de Steven Spielberg -, "Super 8" e, clar, altceva decat "Transformers".
De fapt, „Super 8” e genul de SF lansat de Steven Spielberg - in care efectul special era secundar povestii, in care familia era la fel de importanta ca extraterestrul - chiar daca unii isi lasau familia balta si plecau cu nava spatiala (ca in "Intalnire de gradul 3"), si in care miezul povestii era mereu unul uman.
Extraterestrii nu erau rai. Ei interactionau bine cu cei de o anume curatenie, cu copiii (de orice varsta) sau cu animalele. Intre ei si oameni se instala o comunicare ce depasea nivelul telepatic. Era o comunicare empatica, semn ca cele doua specii erau, poate, inrudite.
In astfel de filme, intriga SF era mereu legata de fundalul personal al eroilor - copii fara tata, tati de familie fascinati pana la nebunie de un mister celest pe care nu-l puteau explica (probabil un reflex SF pent
