După amânări şi negocieri pregătitoare restrânse între Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy, liderii europeni s-au întâlnit joi, 21 iulie, aproape de ceasul al doisprezecelea, la Bruxelles. Şi au anunţat apoi că au "convenit" asupra unui aşa zis "nou plan de salvare pentru Grecia". Dar oare cei ce luau în discuţie nu doar soarta Greciei, ci şi pe cea a Europei, aveau cunoştinţe cât de cât serioase pentru a lua deciziile în cunoştinţă de cauză? Declaraţiile ambigue şi contradictorii de după fotografia de grup de la încheierea reuniunii par să indice o cunoaştere precară a dosarelor. Ori, văzând insuficienta cunoaştere a subiectelor abordate, nu putem să nu ne întrebăm cine ia, în fond, deciziile? Dacă despre calitatea mai mult decât mediocră a politicienilor aflaţi astăzi la conducerea statelor europene sau a Uniunii se fac speculaţii de ceva timp, ar putea oare compensa calitatea experţilor situaţia? Soluţiile improvizate în ceasul al doisprezecelea par să indice lipsa unei viziuni strategice coerente care să fi fost obiectul unui consens tehnic anterior.
Deşi Europa a ajuns, aparent, la un acord privind un nou plan de finanţare a Greciei, Germania pare să-şi fi impus punctul de vedere. Aşa că, băncile private vor trebui să contribuie la finanţarea acestui nou plan, anunţat atât de nefericit, ca fiind unul "de salvare", mijloacele Fondului european de stabilitate financiară vor fi sporite, iar euro-obligaţiunile (aşa numitele euro-bonduri) care trebuiau să fie emise împreună de statele europene pentru a mutualiza riscurile şi a proteja pe cei mai puţin pregătiţi în faţa atacurilor speculative, nu vor fi emise. Asta, în condiţiile în care Germania părea izolată în toate aceste direcţii. Prin urmare, oricât vor încerca unii să prezinte soluţia finală adoptată drept un compromis, în fapt pare încă o confirmare a rolului Germaniei în acest moment.
Interesată do
