Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agrostar: MADR trebuie să ajute producătorii agricoli să-şi vândă marfa fără intermediari

Publicat in Capital, duminică 24 iulie 2011 ·

Federaţia Agrostar solicită ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără, să creeze cadrul legal în care producătorii agricoli să îşi poată vinde marfa fără ajutorul intermediarilor.

'Rolul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale /MADR/ este acela de a crea cadrul legal pentru ca producătorii să poată să-şi valorifice marfa. Domnul Tabără, în ultima vreme, ne tot spune că în pieţe vând intermediari, dar nici pieţele volante nu sunt o soluţie. Până acum, nu a oferit nicio soluţie, declară doar că nu poate să facă nimic (...) Ministerul Agriculturii poate crea şi propune programe, gen cornul şi laptele, prin care producătorii să-şi vândă produsele direct spitalelor, unităţilor militare, căminelor de bătrâni, grădiniţelor, prin încheierea unor parteneriate. În toate ţările europene, guvernele se implică în astfel de programe pentru a-i ajuta pe agricultori să-şi valorifice marfa şi în toate marile oraşe europene, Paris, Geneva, Berlin etc, funcţionează pieţe volante', atenţionează Niculae Ştefan, preşedintele Agrostar.

Agrostar cere ca MADR să vină în sprijinul agricultorilor printr-o legislaţie care să le faciliteze acestora accesul pe piaţă, cum ar fi: stimularea asocierii, încheierea de parteneriate cu consiliile judeţene şi primăriile, vizarea certificatelor de producător de către asociaţiile profesionale, astfel încât de aceste certificate să nu mai beneficieze intermediarii, reglementarea pieţelor volante şi a târgurilor de produse tradiţionale, în sensul de a putea vinde doar producători, nu şi intermediari.

De asemenea, Agrostar a anunţat că se oferă să-i plătească ministrului agriculturii cursuri pentru ca acesta, prin intermediul organizaţiilor europene la care este afiliată Federaţia, să înveţe cum funcţionează mecanismele de reglare a pieţelor.

'Faptul că Ministerul Agricultur

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Începe proba la matematică de la Evaluarea Națională. Ce să nu uite elevii acasă

Ziare.com acum 56 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine joi, 27 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine,

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Tentativa de lovitură de stat din Bolivia a eşuat după asaltul militar asupra palatului prezidenţial. Şeful armatei a fost arestat

News.ro acum 44 minute
Şeful forţelor armate din Bolivia a fost destituit din funcţie şi arestat miercuri, după ce a adunat oameni şi vehicule blindate în faţa palatului prezidenţial din La Paz şi a afirmat că doreşte să "restructureze democraţia", în ceea ce preşedintele

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum 27 minute
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Astăzi are loc proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

Botosani News acum 33 minute
Absolvenții de gimnaziu vor susține astăzi proba scrisă la Matematică în cadrul Evaluării Naționale. La nivelul județului Botoșani sunt peste 3.600 de elevi care susțin examenul. Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 3 iulie 2024. Comunicarea r

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 2 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 12 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

23°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

22°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°